Replica USTURĂTOARE pe care i-o dau comuniștii lui Dodon
După ce socialiștii s-au plâns că deputații comuniști nu vor să susțină moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Corina Fusu, ultimii a venit cu o replică usturătoare.
Deputatul PCRM, Oleg Reidman, susține că socialiștii nu l-au convins până la acest moment de sinceritatea dorinței lor de a lupta cu actuala guvernare.
„Avem dubii vizavi de intențiile, scopurile și sinceritatea acțiunilor întreprinse de socialiști. Anunțul despre faptul că această moțiune va fi depusă a fost făcut încă pe 20 martie. Primul text pe care ni l-au propus spre votare a ajuns la noi cu două săptămâni în urmă. Noi l-am completat cu o săptămână în urmă. Acțiunile lor nu ne conving că ei cu adevărat își doresc să lupte cu actuala guvernare. Cu excepția fluturării drapelelor pe PMAN, nu am văzut nimic.
Atunci când de votul lor a depins menținerea la putere a acestei guvernări, ei și-au dat votul pentru alegerea președintelui”, le-a răspuns Reidman.
Pe de altă parte, deputata Elena Bodnarenco afirmă că, cel mai probabil, PCRM va susține moțiunea împotriva Corinei Fusu și asta pentru că aceasta este cel mai neprofesionist ministru din actualul guvern.
„Fracțiunea PCRM urmează să procedeze așa cum îi va dicta Comitetul Executiv al partidului care va fi convocat zilele următoare. Până la ședința viitoare a Parlamentului vom avea deja o decizie. Noi deja am propus mai multe ajustări la acest proiect de moțiune și ulterior îl vom și semna”, a mai spus Bodnarenco.
Amintim că o moțiune simplă a fost depusă astăzi în Parlament împotriva ministrului Educației, Corina Fusu. Documentul a fost semnat de 21 de deputați socialiști și urmează a fi expediat Biroului Permanent al Parlamentului și Guvernului.
Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România este partenerul pe care Republica Moldova poate conta în toate circumstanțele”
Scumpirea gazului: Audierile parlamentare privind situația din domeniul energetic vor avea loc pe 3 decembrie
Curtea Constituțională a României cere RENUMĂRAREA voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Curtea a decis joi amânarea unei decizii privind sesizările de anulare a primului tur