Relația dintre William și Harry, în continuare „fracturată”. În ce condiții ar putea prințul de Wales să se întâlnească cu fratele lui
Relația dintre Harry și William a avut atât de mult de suferit în ultimii ani, încât prințul de Wales nu are planuri să-și vadă fratele, cu excepția unor situații de excepționale, cum ar fi o înmormântare.
Jurnalista Sarah Hewson este de părere că nu mai există șanse de împăcare între cei doi frați, William nefiind dispus să se întâlnească cu Harry.
„Îl vom vedea pe Harry întorcându-se la Londra doar pentru evenimente de familie mari. A venit cu Meghan pentru festivitățile de la Jubileul de Platină, a venit la funeraliile prințului Philip, apoi la cele ale bunicii. Și, de asemenea, la încoronarea regelui Charles”, a spus Hewson, într-un interviu pentru Fabulous, potrivit Nypost.com.
„Dar nu vedem ca astfel de evenimente să se întâmple în curând. Nu pot să mă gândesc, însă, dacă eventuale nunți în familia regală, botezuri sau alte evenimente de acest gen l-ar putea aduce pe Harry înapoi”, a mai spus ea.
Hewson a precizat, de asemenea, că nici Harry și nici Meghan Markle nu-și doresc să petreacă Crăciunul la Sandringham, întrucât sunt de părere că totul „ar fi prea ciudat”.
În ciuda faptului că relația dintre Harry și William s-a răcit în ultimul timp, ducele de Sussex ar fi făcut primii pași spre o împăcare cu tatăl lui, pe care l-a sunat când a împlinit 75 de ani.
O reconciliere completă este, însă, departe de a deveni realitate, pentru că familia regală este precaută după ce multe dintre conversațiile purtate cu Harry au devenit publice.
„Faptul că acele conversații private au ajuns să fie o problemă de interes public nu este deloc bine. Ei trebuie să-și reconstruiască încrederea. Am sperat că William și Harry se vor împăca după moartea prințului Philip, mai ales că prințesa de Wales a încercat să-i convingă pe aceștia să vorbească”, a spus Hewson.
Ce dezvăluiri a făcut prințul Harry despre fratele lui
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au formulat noi critici la adresa familiei regale britanice în ultimele episoade ale unui serial documentar, lansate la începutul lunii ianuarie, în care prinţul William a fost acuzat, printre altele, că a făcut parte din atacurile comise de mass-media asupra cuplului princiar, informează Reuters.
Prinţul William, devenit între timp moştenitorul tronului, ar fi ţipat la fratele lui mai mic atunci când acesta l-a informat despre intenţia lui de a renunţa la îndatoririle regale în urmă cu aproape trei ani, a dezvăluit Harry, care crede totodată şi că presa este vinovată pentru un avort spontan al soţiei sale.
În primele episoade ale documentarului, lansate săptămâna trecută, membrii familiei regale au "scăpat" relativ nevătămaţi de dezvăluirile cuplului Harry-Meghan. Însă în ultimele trei episoade, Harry şi-a acuzat rudele că nu au prevenit apariţia unor articole negative în presă şi că, de fapt, le-ar fi încurajat în mod activ.
„Este un joc murdar. Există scurgere de informaţii către presă, dar există şi plantare de informaţii în presă. Aşadar, dacă echipa de comunicare vrea să elimine un articol negativ despre angajatorul ei, ea poate să dea la schimb informaţii despre angajatorul unei alte echipe de comunicare", a declarat prinţul Harry, arată Agerpres.
Harry a mai spus că el şi fratele său mai mare, William, au văzut ceea ce se întâmpla în biroul tatălui lor, regele Charles, şi s-ar fi pus de acord cu mai multă vreme în urmă să nu procedeze niciodată astfel.
„Aş fi preferat să fiu distrus mai degrabă în presă decât să fac acest joc, să practic acest business al schimbului de informaţii. Să văd că biroul fratelui meu copiază exact acel lucru pe care noi doi ne-am promis că nu îl vom face niciodată, a fost ceva sfâşietor", a declarat prinţul Harry.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”