Refugiați în propria țară
DRAME // Au fost alungați din casă de exploziile care nu mai conteneau
Războiul le-a dat viața peste cap și le-a spulberat visurile. Zeci de mii de refugiați din Ucraina încearcă acum să-și construiască o altă viață în țara în care s-au născut, dar departe de ororile războiului.
Cu cinci copii la drum
Au trăit împreună mai bine de 20 de ani și, deși aveau casă, masă și ce pune pe ea, au trebuit să lase totul, să-și ia ce au putut duce în două mâini și să fugă.
„Nu am mai putut suporta amenințările la care eram supuși zi de zi. Într-o dimineață, am luat câteva haine, documentele, cei cinci copii și am venit la Odesa”, își amintește Svetlana Prohorova.
„Credeam că vom dormi în cort”
Soţii Prohorov sunt din Doneţk şi cresc împreună cinci copii, cel de-al șaselea e căsătorit și trăiește la casa lui. Acum un an, aceștia s-au refugiat din zona de război după ce o parte din blocul în care locuiau a fost distrusă de o bombă.
„Nu știam unde să ne ducem. Ceea ce știam sigur e că vrem într-un loc liniștit, unde să nu se audă împușcături. Băiatul cel mai mare al nostru este căsătorit și locuiește la Odesa. Stă într-o garsonieră și știam că nu poate să ne primească la el pe noi toți, dar mă gândeam că ajungem aici și ne întindem un cort lângă casa lui. Ziceam: Ei, cine o să ne alunge? Uite că s-au găsit oameni cu suflet mare care ne-au ajutat. Cel mai mare ajutor vine din partea fundației de caritate. Dacă nu era ea, ajungeam în stradă”, susține Svetlana.
Pensia de militar - singurul venit în familie
Timp de un an au stat cu chirie, iar unica sursă de existenţă a fost pensia de militar în rezervă a lui Serghei.
„Sunt militar în rezervă, aici am încercat să-mi găsesc de lucru, dar e complicat. Mulţi angajatori refuză să ne ia, deoarece cred că vom reveni curând acasă. Nu mai vrem să ne întoarcem acolo, vom rămâne aici, chiar dacă nu avem o locuinţă”, afirmă Serghei Prohorov.
Mamă și tată pentru cinci copii străini
Cu voie, dar și de nevoie, domnul Nicolae, o altă victimă a războiului, a devenit tată a zece copii, cinci biologici și cinci adoptați. Mama acestora a murit, iar tatăl a refuzat să aibă grijă de ei. După ce s-a refugiat din Donețk la Odesa, a fost nevoit să se întoarcă să ia și cei cinci copii rămași pe drumuri și între gloanțe.
„Cunoșteam părinții acestor copii. Mergeam împreună la aceeași biserică din localitate. După ce ne-am refugiat din calea războiului și am venit la Odesa, m-au telefonat din Donețk și mi-au spus că mama acestora a murit din cauza unei boli, iar tatăl e pierdut. Mi-am dat seama că ne va fi foarte greu, dar nu am stat nicio clipă să mă gândesc la asta. Imediat am mers acolo, l-am căutat pe tatăl, care la acea vreme era în închisoare, s-a dezis oficial de copii, pentru că altfel nu-i puteam lua cu mine, i-am luat și acum împărțim toți 12 aceeași bucățică de pâine. E greu, locuim toți în doar trei odăi în care stăm cu chirie, dar nu ne plângem. Le vom depăși pe toate”, ne spune optimist Nicolae.
Ajutați de „Caritas”
Multe dintre aceste familii există datorită donațiilor fundației de caritate, iar alții şi-au putut organiza o viaţă cât de cât decentă. Aici au primit bani, haine şi li s-a achitat chiria unei locuinţe până şi-au găsit un serviciu. Cel mai greu, spun lucrătorii fundaţiei, este să-i convingi pe copii că războiul a rămas departe.
„Noi acordăm asistenţă la mai mult de cinci mii de oameni, este vorba în special de grupurile vulnerabile. Persoanele cu dizabilităţi, familiile cu mulţi copii, pensionarii, cei cărora le este mai greu să-şi găsească o sursă permanentă de venit. Noi avem programe prin care ajutăm refugiaţii să-şi găsească un loc de muncă. Totuşi, multe din abilităţile pe care le au refugiaţii nu le putem valorifica aici, pentru că în Odesa nu există mine, aşa ca în estul ţării”, susține părintele Vasili Calokin, directorul Fundației „Caritas”, Odesa.
„Cu drag, pentru Ucraina”
Pentru a le veni în ajutor refugiaţilor din estul Ucrainei, Misiunea Socială „Diaconia”, împreună cu Ziarul NAȚIONAL, desfăşoară campania „Cu drag, pentru Ucraina”.
Pentru a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina să-şi poată construi un viitor, puteţi transfera bani pe contul fiscal 1015620000081 sau contul de decontare 225100000186757 oriputeți să aduceți produse igienice la sediul organizației: strada Criuleni 22, Chișinău.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2