REFORMĂ // Peste 1 050 de angajați „la negru” depistați de ISM timp de opt luni: Circa jumătate au încheiat deja contracte și au trecut în legalitate
Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a depistat, din noiembrie 2023 și până la mijlocul lunii curente, 1 052 de persoane care lucrau fără forme legale.
Potrivit instituției reformate anul trecut, peste jumătate dintre persoanele care muncea „la negru” au încheiat deja contracte de muncă conforme cu legislația în vigoare și și-au legalizat veniturile.
„Aceste eforturi reprezintă o creștere de peste 10 ori în comparație cu ultimii ani. Ne continuăm eforturile pentru a asigura respectarea drepturilor lucrătorilor și pentru a combate munca nedeclarată”, se arată într-un comunicat al ISM.
Campania de monitorizare a muncii nedeclarate a fost lansată în noiembrie 2023.
Numai în luna iunie curent, Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat controale la 170 de companii. În urma acestor verificări, au fost descoperite cazuri de muncă nedeclarată la 43 de companii, implicând un total de 173 de persoane care lucrau la negru.
Trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina, verificate mai minuțios în R. Moldova, după bomba depistată la aeroport într-o mașinuță
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați