RECENSĂMÂNT // Peste 860 de mii de persoane, recenzate timp de 17 zile: Raioanele în care au fost „numărate” cele mai multe locuințe
Persoanele implicate în desfășurarea Recensământului populației și al locuințelor 2024 au reușit să recenzeze, în perioada 8 - 25 aprilie, 860 de mii de persoane, a anunțat astăzi directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), Oleg Cara.
Potrivit lui Oleg Cara, în aceeași perioadă au fost recenzate și 597 de mii de locuințe ocupate și neocupate.
Ritmuri mai sporite de recenzare a locuințelor sunt înregistrate în raioanele Anenii Noi, Fălești, Glodeni, Orhei, Râșcani, Soroca, Telenești și Ungheni, a informat directorul BNS.
Totodată, ritmuri mai joase de recenzare față de media pe republică sunt înregistrate în municipiile Chișinău și Bălți, dar și în raioanele Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia.
Potrivit lui Oleg Cara, populația este în mare parte receptivă în raport cu cei circa 4 000 de recenzori din teren.
În cadrul exercițiului sunt colectate date cu privire la fiecare persoană din gospodărie - anul și locul nașterii, locul de trai, limba vorbită, nivelul educației, ocupația etc., dar și date despre locuință, cum ar fi dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire, suprafața și materialele de construcție a locuinței etc.
Menționăm că Recensământul populației și al locuințelor 2024 va dura până pe 7 iulie curent.
Consumul de energie electrică de la centrala din Transnistria a scăzut la 31%: „Energia din surse regenerabile o înlocuiește pe cea de import sau de la MGRES și este mai ieftină”. 27% din energia electrică o importăm din România
GRT, postul de televiziune din Găgăuzia, pierde procesul cu CA: Nu a difuzat programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 25% în limba română și a fost amendat cu 25 000 de lei
„Poama” din trotuare: Unul dintre funcționarii Primăriei Chișinău reținuți de CNA este Vitalie Mihalache, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană. Consilierii PAS solicită demisia acestuia: „45 de milioane de lei otkat pentru partidul MAN!”