10:16:43 21.04.2025
Stiri

Reacția Procuraturii Generale la noile DEZVĂLUIRI ale deputatului Reniță: „A acceptat să fie folosit de anumite grupări criminale în campanii de manipulare a opiniei publice”

Actualitate 11.05.2021 12:09 Vizualizări4174
Reacția Procuraturii Generale la noile DEZVĂLUIRI ale deputatului Reniță: „A acceptat să fie folosit de anumite grupări criminale în campanii de manipulare a opiniei publice”

Procuratura Generală repetă că nu a recepționat niciun autodenunț sau denunț de la Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov „nici în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani, nici într-un alt caz gestionat de procurori”.

Reacția vine după ce deputatul Iurie Reniță a publicat astăzi un nou document în care se arată că instituția ar fi primit astfel de autodenunțuri, dar nu ar întreprinde nimic, pentru că i-ar „proteja pe Igor Dodon și PSRM”.

CITIȚI și DOC // Un deputat prezintă DOVADA că Plahotniuc și Iaralov ar fi depus un DENUNȚ la Procuratura Generală privind finanțarea PSRM din „KULIOK”: „Rezultă foarte clar că-i protejați pe Dodon și PSRM de spălare de bani și de corupție”



„Spre regret, în elanul de a se evidenția pe orice căi și prin orice mijloace, deputatul Iurie Reniță, dând dovadă de lipsa celor mai elementare cunoștințe juridice, a acceptat să fie folosit de anumite grupări criminale în campanii de manipulare a opiniei publice și discreditare a Procuraturii – activitate incompatibilă cu statutul de ales al poporului. Procuratura informează, repetat, că instituția NU a recepționat vreun autodenunț sau denunț de la cetățenii Plahotniuc și Iaralov nici în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani, nici într-un alt caz gestionat de procurori. Documentele pe care se fundamentează argumentația domnului deputat NU au tangență cu speța dată, acestea constituind procese-verbale de audiere a martorilor într-un alt caz”, arată PG într-un comunicat de presă.

Potrivit instituției conduse de Alexandr Stoianoglo, depozițiile lui Plahotniuc și Iaralov la care face referire Reniță sunt „parte a unei alte investigații, în cadrul unui alt proces penal aflat în derulare”.

„Deputatul Reniță operează conștient cu frânturi de acte, pe care le atribuie la anumite cazuri concrete, inducând astfel societatea în eroare și încercând să obțină rating politic”, acuză procurorii.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte