Reacția lui Tkaciuk la decizia CC: „Ei s-au ÎNȚELES între ei, dar nu și cu NOI”
Fostul consilier prezidențial și deputat comunist, Mark Tkaciuc, privește cu circumspecție decizia de astăzi a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că următorul președinte al R. Moldova va fi ales prin vot direct de către populație.
„Ei s-au înțeles între ei, dar nu și cu noi. Acum, din câte înțeleg eu, cei din opoziție nu mai au cerințe și pretenții față de guvernare. Undeva prin culisele politicii moldovenești a fost găsit un compromis istoric despre: cine va fi deasupra și cine dedesubt. În sfârșit, în Moldova va apărea un „președinte al poporului”, la fel cum a fost Mircea Snegur și Petru Lucinschi. Deja nu vor mai fi niciun fel de probleme”, glumește fostul comunist.
Potrivit lui Tkaciuk, vor fi aceleași probleme care au persistat în timpul mandatelor celor doi președinți aleși de popor. „Dintr-un stat capturat, R. Moldova se va transforma într-un stat captiv și devorat. Adică între plahotniuci, dodoni, năstași și tănași”, a menționat acesta.
Fostul deputat a mai adăugat că deja se observă „coborârea temperaturii criticilor între regim și forțele opoziției progresiste”. „În sfârșit, ei s-au înțeles. Între ei, dar nu cu noi”, a conchis Tkaciuk.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski