REACȚIA democraților la precondițiile înaintate de PLDM: „Aceleași pretexte RIDICOLE”
Reprezentanții Partidului Democrat (PD) spun că au luat act de „noua ieșire publică” a lui Valeriu Streleț și consideră că „justificările sunt vechi, aceleași pretexte ridicole pentru a explica incapacitatea de a se aduna și refuzul de a veni la o discuție matură și responsabilă cu celelalte partide proeuropene”.
„Condițiile pe care le-a enunțat Valeriu Streleț nu sunt altceva decât încercări de a acoperi o altă realitate, faptul că cei din PLDM nu sunt capabili să-și depășească emoțiile și să vină la discuții. Și noi avem multe să cerem PLDM, în numele oamenilor, în primul rând să întoarcă cetățenilor miliardul furat de la BEM, apoi să scoată din captivitate instituții vitale ale statului, cum ar fi Serviciul Vamal și Inspectoratul Fiscal de Stat. Astfel de lucruri trebuie discutate bărbătește, cu maturitate politică. Dacă cei din PLDM vor să afle poziția PDM față de cerințele pe care le-au anunțat, să vină la dialog și să nu se mai ascundă după acțiuni populiste”, se arată într-o declarație emisă de PD.
Democrații spun că declarația lui Streleț e o „perdea de fum”, menită să acopere atitudinea iresponsabilă a acestui partid. „PLDM a avut oricând posibilitatea să vină în aceste săptămâni și să-și spună doleanțele în cadrul unor întâlniri politice, acolo ar fi aflat opinia noastră și a colegilor din celelalte partide proeuropene, dar nu a făcut-o, a preferat să se limiteze la atacuri prin intermediul presei”.
De asemenea, reprezentanții PD mai spun că, prin acele precondiții înaintate astăzi, cei din PLDM „se mențin pe aceeași poziție de a refuza dialogul”. „PDM a fost şi va fi de acord cu toate condiţiile menite să asigure dezvoltarea democratică a statului, măsuri pe care noi le-am propus şi le-am prezentat public sub forma unor priorităţi, în cadrul negocierilor politice cu celelalte partide proeuropene, care au avut bunăvoinţa, spre deosebire de PLDM, de a participa la discuţii”, se mai arată în declarație.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"