DRAME // Războiul i-a trimis de-acasă

Salvare // Și-au lăsat casa și averea agonisită de-o viață și au fugit din calea proiectilelor

Au fost la un pas de moarte sau chiar au văzut-o cu ochii. Și acum mai tresar când aud vreun zgomot ceva mai mare. Ororile războiului și-au pus amprenta lor. Vorbim despre refugiații din zona de război din Ucraina. Peste un milion de cetățeni din aceste regiuni și-au lăsat averea agonisită de-o viață și s-au retras într-un loc mai liniștit și sigur pentru familiile lor, fie tot în Ucraina, fie peste hotare. Doar în orașul Odesa, acolo unde a ajuns reporterul Ziarului NAȚIONAL, sunt circa 30 de mii de refugiați.

Împușcat în timp ce se ducea la magazin după pâine

Ziua de 13 februarie curent a marcat familia Gribțov din Donețk. Era la un seminar din Coblevo când a fost telefonat și anunțat că cel care i-a dat viață nu mai este... A fost împușcat. A lăsat totul și a venit acasă. Nu-l mai deranjau nici gloanțele care zburau deasupra capetelor.

„Nu mai țin minte cum am ajuns acasă. Nu mai conta atunci nimic pentru mine... Războiul m-a lăsat fără tată”, ne spune cu lacrimi în ochi Anton. Tânărul susține că a înțeles imediat cum plecase de la acel seminar că nu mai are ce căuta în orașul unde s-a născut și a crescut.

„Auzeam prin telefon împușcături”

„Am ieșit din oraș practic printre gloanțe. Când eram la Coblevo, telefonam acasă și auzeam prin fir împușcături. Atunci mi-am rugat părinții să vină și ei aici, dar au refuzat. Nu puteau, pentru că le aveau în grijă pe bunicile mele”, își amintește tânărul, care susține că a pus piciorul în prag atunci când i-a fost omorât tatăl.

„Nu vă puteți imagina ce ură, dorință de răzbunare este în inima mea din cauza acestui război. După ce l-am înmormântat pe tata, i-am spus mamei că gata: Îți ei ce dorești din casă și mergem de aici. Am luat-o pe mama și pe bunica și am venit aici, la Odesa. Cealaltă bunică a rămas cu unchiul meu, fratele tatei. Primele două luni am locuit în gazdă la un prieten, dar acum am trecut într-un apartament, la fel cu chirie. Ne este foarte greu. Am rămas capul familiei și port responsabilitate pentru tot. În plus, de două luni am rămas și fără serviciu. Sunt mereu în căutare, pentru că trebuie cumva să supraviețuim”, ne spune Anton.

Cu trei copii în stradă

A lăsat apartamentul și tot ce era în el, și-a luat cei trei copii și s-a pornit unde vor duce-o ochii, doar să nu fie în calea gloanțelor. „Am trăit un adevărat coșmar. Vă închipuiți, să ieși după lapte în curte, iar deasupra capetelor să zboare gloanțe? Tresăream uneori noaptea prin somn din cauza zgomotelor de la împușcături. E de nedescris. Am spus că, gata, până aici. Mai departe nu se poate. Am închis geamurile, lumina, gazul și am ieșit din casă. Am luat cu noi doar lucrurile strict personale. Nimic mai mult. Mi se frângea inima. Cu puțin timp înainte de a pleca, trecuserăm în noul apartament cu trei odăi. Anterior locuiam toți într-o odaie. Uite că așa a fost soarta că, atunci când credeam că ne vom bucura mai mult de viață, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat”, își amintește Victoria Karayanova care și ea, alături de alte zeci de mii de familii, a trebuit să-și lase casa și să se refugieze în orașul Odesa.

A luat totul de la capăt

A ajuns în Odesa și a luat totul de la capăt. Și-a găsit o locuință, în care stă cu chirie, care să-i adăpostească copilașii și să se simtă în siguranță. Alături de alți circa cinci mii de refugiați este ajutată de Organizația Catolică de binefacere „Caritas”.

Au primit bani, produse și haine. Ar avea nevoie de mult mai multe lucruri, pentru că au ajuns aici doar cu ce au putut lua în câteva genți, dar speră că va veni ziua când se vor putea bucura de răsăritul soarelui, așa cum se bucurau când erau la casele lor.

„Cu drag, pentru Ucraina”