O altă perspectivă despre „umilirea” mamei lui Dodon: „Se fac toate acestea pentru a-l VICTIMIZA pe Dodon și pentru a-l renaște politic, cu susținerea și cu banii Rusiei, pe fonul creșterii inflației, preturilor și tarifelor”
Fostul primar general al capitalei și lider al Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, consideră că citarea Galinei Dodon la procuratură, unde a fost jignită de activista Maria Olari, s-ar fi făcut în favoarea lui Igor Dodon, cercetat penal pe cinci capete de acuzare, inclusiv îmbogățire ilicită și trădare de patrie. În așa fel, ar fi pusă la cale o campanie regizată de victimizare a fostului președinte, cu suportul unor procurori care i-ar mai fi loiali lui Vlad Plahotniuc.
„Dodon trebuie anchetat pentru toate hoțiile făcute începând cu 2005 încoace, de când Plahotniuc i l-a prezentat lui Voronin, iar ulterior plasat la Ministerul Economiei. După asta au urmat privatizări pe bani de nimic în folosul lui Plahotniuc. Doar și Igor Grosu a spus că Voronin este „tatăl mafiei”. Cum rămâne cu aceasta declarație? Din păcate, asemenea acuzații nu sunt înaintate, în schimb mama lui Dodon este târâtă pe la Procuratură. Cu ce scop? Pentru a-l victimiza pe Dodon și pentru a-l renaște politic, cu susținerea pe față și cu bani a Rusiei, pe fonul creșterii enorme a inflației, a prețurilor, a tarifelor, pe fonul embargoului la fructe! Dar poate acești procurori lucrează și pentru Plahotniuc? Dodon a fost arestat de ziua Maiei Sandu, atenție, fără ca ea să știe.
Asemenea „cadouri” făcea numai Plahotniuc. Tot el l-a făcut acum, pe 24 mai? Doar cineva a decis ca reținerea să aibă loc în acea zi. Cine este acea persoană? Tot ei îl ajută să fie victimă cu ajutorul mamei, pentru că Maria Olari nu apare nicăieri întâmplător, ci este trimisa să facă circ și „justiție” televizată de anumite structuri de stat, care o au la mână cu ilegalitățile de la spălătoria auto și ce mai are pe acolo la Ciocana”, a scris Chirtoacă într-o postare pe Facebook.
În opinia lui Chirtoacă, mama lui Dodon nu ar fi trebuit chemată la Procuratură, în contextul în care legea spune clar că nicio persoana nu poate fi silită să facă declarații împotriva unei rude. „Crede cineva că mama va face declarații împotriva fiului? O mamă se duce de vie în mormânt, ia tot ce poate asupra sa, dar își va apăra copiii, chiar de ar fi ei cei mai mari criminali.
De ce nu este citat Voronin la procuratură? Dar Greceanîi? Doar Voronin este cel care i-a „născut” politic și pe Plahotniuc, și pe Dodon. Mama lui Dodon este mai relevantă decât Voronin pentru a ne lamuri cu fărădelegile făcute de Dodon? Maia Sandu și PAS înțeleg că răspunderea politică și morală pentru ceea ce fac procurorii și judecătorii le aparține și nu pot avea nicio scuză, pentru că dețin toată puterea în stat?”, a mai scris Dorin Chirtoacă.
Nimeni dintre cei vizați de Chirtoacă nu au venit, deocamdată, cu reacții.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania