Răspunsul Procuraturii pentru zecile de organizații care au solicitat examinarea dosarului lui Vlad Filat în mod public
Decizia ca sedinţa de judecată în dosarul liderului Partidului Liberal Democrat din R. Moldova, fostul premier Vlad Filat, să fie închisă a fost luată de instanţa de judecată în baza argumentelor prezentate de procurorul de caz, iar aceste argumente nu s-au bazat pe dorinţa procurorului ca şedinţa să fie inchisă, ci pe obligaţia lui de a nu permite ca şedinţa de judecată în acest caz să pericliteze ancheta în dosarul care a rămas în procedura Procuraturii Anticorupţie în privinţa celorlalte capete de acuzare ce-l vizează pe Vladimir Filat.
Acesta este răspunsul dat de Procuratura Generală (PG), după ce circa 30 de ONG-uri au semnat o declaratie prin care cer judecarea cauzei ex-premierului Vlad Filat în ședință publică.
Într-un comunicat de presă, PG face trimitere la prevederile legale care stipulează că „accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în măsura considerată strict necesară de către instanţă când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar putea să prejudicieze interesele justiţiei”.
În special, precizează sursa citată, mai mulţi martori care au fost sau vor fi audiaţi în procesul menţionat în cadrul şedinţei de judecată urmează să descrie anumite circumstanţe care formează obiectul învinuirii lui Filat Vladimir, inclusiv pot fi descrise şi circumstanţe care sunt în proces de investigare, iar „prezenţa lor într-un proces public ar putea periclita buna desfăşurare a anchetei şi ar duce la compromiterea unor probe”.
„Într-o astfel de situaţie, procurorii au obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru a proteja bunul mers al anchetei. Iar pentru o mai mare claritate, amintim că dosarul aflat pe rolul instanţei este doar o parte din ancheta care se desfasoară în cazul fraudei de la BEM”, mai precizează sursa citată.
Totuși, PG ține să accentueze că, „aşa cum s-a precizat şi în încheierea judecatorească, solicitarea ca sedinţa de judecată să fie închisă este una temporară, până la finalizarea anchetei în cazul menţionat sau până la apariţia circumstanţelor care vor elimina orice fel de riscuri pentru buna desfăşurare a acestei anchete, când va putea fi analizată posibilitatea ca cel puţin o parte din proces să fie publică”.
Ca să fie mai convingătoare, instituția face trimitere și la dosarul nașului lui Vlad Filat, Ion Rusu, „Caravita Co” SRL şi „Bussiness Estate Investments” SRL, când la demersul avocaţilor inculpaţilor, a fost dispusă judecarea cauzei în şedinţă închisă, cauză care prezintă, potrivit PG, un interes public nu mai puţin decât cel de acuzare a lui Filat Vladimir, fiind aceeaşi motivaţie a instanţei de judecată: disjungerea cauzei penale din dosarul care a rămas în procedura organului de urmărire penală al CNA.
„Caracterul public sau închis al şedinţelor de judecată se decide de către instanţa de judecată la solicitarea părţilor, iar în acest sens nici inculpatul Vladimir Filat, nici apărătorii săi şi nici alte persoane nu au înaintat careva cereri sau demersuri suplimentare instanţei în vederea examinării publice a cauzei penale”, conchide sursa citată.
Amintim că, astăzi, circa 30 de organizații neguvernamentale din R. Moldova au semnat o declaratie prin care cer judecarea cauzei ex-premierului Vlad Filat în ședință publică.
Potrivit semnatarilor documentului, examinarea acestei cauze în mod public este deosebit de importantă pentru a spori încrederea societăţii în justiţie, a clarifica situaţia cu privire la furtul miliardului şi a asigura dreptul la un proces echitabil al persoanelor acuzate în acest dosar.
Anterior, Vlad Filat, dar și avocatul acestuia, au cerut de nenumărate ori ca ședințele să fie publice și s-au plâns de lipsa motivelor pentru examinarea cauzei cu uşile închise.
Într-un interviu pentru anticorupție.md, și șeful Delegației UE la Chișinău Pirkka Tapiola a spus că ședințele de judecată în dosarul lui Vlad Filat ar trebui să fie publice.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md