Râșcani: Un frate și-a bătut crunt sora, până i-a smuls părul cu tot cu pielea de pe cap
Și-a luat la bătaie sora, a lovit-o cu un ceainic electric în cap până aceasta a leșinat, iar ulterior i-a smuls părul cu tot cu piele de pe scalp.
Cazul a avut loc pe 13 decembrie 2022, iar făptașul în vârstă de 37 de ani a fost condamnat recent la 6 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Individul este anunțat în căutare, pentru că a dispărut la scurt timp după ce a comis infracțiunea.
Procurorii au demonstrat în instanță că bărbatul era, în acea seară de decembrie, în stare de ebrietate la domiciliul său dintr-un sat din raionul Râșcani, unde se afla și sora sa împreună cu prietena ei. Frații s-au luat la ceartă și bărbatul i-a aplicat victimei ultimei multiple lovituri cu un ceainic electric, până aceasta și-a pierdut cunoștința.
„După care, manifestând cruzime deosebită, a apucat victima de păr și a tras-o forțat, astfel încât i-a smuls părul împreună cu pielea din regiunea parietală a capului, cauzându-i părții vătămate, potrivit raportului de expertiză judiciară medico – legală, traumă cranio – cerebrală acut închisă manifestată prin comoție cerebrală, plăgi scalpante – tăiate în regiunea parietală cu defect de piele, excoriații, care se atribuie la categoria leziuni corporale medii, condiționând dereglarea sănătății de lungă durată”, detaliază acuzatorii de stat.
Inițial, inculpatul și-a recunoscut parțial vina, dar ulterior nu s-a mai prezentat în ședințele de judecată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bălți.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”