Raportul Kroll-2: „Urmăriți blogul meu personal și o să-l VEDEȚI”
Comunistul Vladimir Voronin, care nu pierde niciun prilej să iasă în evidență la ședințele în plen ale Parlamentului, s-a interesat astăzi care e soarta raportului Kroll-2, despre care președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, ar fi spus că nu va fi publicat.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, cel care a publicat primul raport realizat de Compania Kroll, a infirmat faptul că documentul va rămâne secret.
„Urmăriți blogul meu persoanal și poate o să-l vedeți într-o zi (raportul Kroll-2). Raportul Kroll o să fie publicat”, a dat asigurări Candu.
De asemenea, Voronin s-a interesat ce-i cu cele 28 de condiții impuse de UE republicii noastre, în vederea acordării ajutorului macrofinanciar de 100 de milioane de euro. „Premierul Filip spune la Bruxelles că totul e bine, dar un comisar european a spus că sunt 28 de condiții pentru acordarea banilor. De ce nu știm care sunt aceste condiții?”, s-a interesat Voronin.
Candu l-a informat pe liderul comuniștilor că documentul privind acordarea banilor va fi ratificat de Parlament, iar fiecare deputat va avea posibilitatea să vadă cele 28 de condiții asumate de R. Moldova. Documentul a fost aprobat ieri de Guvern și urmează a fi trimis în Parlament.
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
Şeful diplomaţiei franceze: Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia
Noua găselniță a lui Putin pentru a aduna carne de tun pe frontul din Ucraina: Lege care va permite tuturor celor care semnează un contract pe un an pentru a merge să lupte în Ucraina după 1 decembrie să fie scutiţi de orice datorii