01:10:28 20.01.2025
Stiri

RAPORT // Pierderi de un milliard de lei, clădire de 550 de milioane de lei, acte dispărute și „Mercedes” de 180 de mii de euro pentru director: Parlamentul cere Guvernului să revendice datoria de 3,3 miliarde de lei de la „Moldovagaz”

Actualitate 03.03.2023 14:54 Vizualizări2888 Autor: Ziarul National
RAPORT // Pierderi de un milliard de lei, clădire de 550 de milioane de lei, acte dispărute și „Mercedes” de 180 de mii de euro pentru director: Parlamentul cere Guvernului să revendice datoria de 3,3 miliarde de lei de la „Moldovagaz”

Federația Rusă a dus un „război energetic hibrid” împotriva R. Moldova, încă de la declararea independenței, prin intermediul SA „Moldovagaz”, companie controlată de „Gazprom”.

Concluzia aparține deputaților din majoritatea parlamentară, care au audiat astăzi, în cadrul ședinței în plen, Raportul auditului conformității asupra cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligații de serviciu public, precum și la întreprinderile înrudite.

Sergiu Știrbu, membru al Curții de Conturi, a raportat în fața deputaților că, în perioada 2014-2021 au fost constatate 2 miliarde de lei pierderi în rețea a gazelor, dintre care 900 de milioane de lei au fost acceptate de regulator. Aceste 900 de milioane au fost incluse în tarif, iar restul de 1,1 miliarde de lei sunt bani neîncasați de companie.

Totodată, Sergiu Știrbu a prezentat investițiile anunțate de SA „Moldovagaz” și neacceptate de către Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică în scopuri tarifare, care se ridică la 815,8 milioane de lei, din care pentru construcția noului sediu al SA „Moldovagaz” au fost cheltuire 445,6 milioane lei, fără TVA, deși actele inițiale arătau o sumă necesară de 250 de milioane de lei, iar pentru clădirea administrativă din municipiul Ungheni, care așa și nu a mai fost dată în exploatare – încă 20 de milioane de lei.

Membrul Curții de Conturi a arătat că toate actele care țin de construcția sediului nou al companiei erau păstrate într-o încăpere de la „Chișinău-Gaz”, însă acolo au fost găsiți doar „saci goi”. Procurorii au demarat o cauză penală pe cazul dispariției documentelor din încăperea care era sigilată.

„Am avut și noi întrebări legate de construcția noului sediu, dar așa au fost deciziile organelor de conducere”, a explicat astăzi, în plenul Parlamentului, șeful de la „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

De asemenea, la capitolul investiții neacceptate de ANRE se numără și un soft internațional ce a costat circa 140 de milioane de lei pentru care S.A „Moldovagaz” nu a putut demonstra necesitatea acestuia.

Raportul Curții de Conturi mai relevă faptul că datoriile invocate de S.A.P. „Gazprom” către malul drept al Nistrului nu au fundament real.

Mai exact, în 2008 au fost reevaluate activele și investițiile făcute de Guvernul Republicii Moldova, la o valoare de 3,36 de miliarde de lei (325 de milioane de dolari la acea vreme). Această sumă a fost trecută în capitalul propriu al S.A „Moldovagaz”, deși urma a fi trecută ca datorie către Agenția Proprietății Publice, adică datorie către statul Republica Moldova.

Și penalitățile aplicate de „Gazprom”, în valoare de 155 de milioane de dolari asupra unor datorii care sunt supuse riscului de neveridicitate, aceste penalități nefiind reflectate în evidența contabilă a S.A. „Moldovagaz”.

Deputații au mai stabilit că doar 35% din rețeaua de distribuție a gazelor naturale aparține S.A. „Moldovagaz”, iar restul sunt proprietate publică sau privată a persoanelor fizice și juridice

Interconectarea cu gaze dintre satele si orașele noastre a fost făcută cu un efort substanțial al Guvernului. Cu toate acestea, grupul S.A. „Moldovagaz”, utilizează fără plată, rețele in valoare de un miliard de lei.

Totodată, cota-parte a Guvernului Republicii Moldova în SA „Moldovagaz” a fost diminuată artificial.

În 2005, regiunea transnistreană și-a retras aportul în capitalul social al întreprinderii, inclusiv patrimoniul depus la fondarea societății. Cu toate acestea, transnistrenii continuă, prin intermediul „Gazprom”, să participe la gestionarea SA „Moldovagaz”. Prin urmare, cota de 15% din acțiuni ar trebui să revină APP. Și patrimoniul aflat pe teritoriul UTA Găgăuzia în valoare de 14 milioane de dolari a fost trecut ca și cotă-parte a regiunii transnistrene în SA „Gaznabtranzit”, predecesorul SA „Moldovagaz”, a subliniat în Parlament deputatul Radu Marian, șeful Comisei economie, buget și finanțe.

Deputatul Andrian Cheptonar a ținut să dezvăluie faptul că unul dintre directorii SA „Moldovagaz” a procurat din banii companiei un „Mercedes” în sumă de 180 de mii de euro, renunțând la o „Skoda” luxoasă în calitate de automobil de serviciu.

După ce a audiat raportul Curții de Conturi, Parlamentul de la Chișinău a decis să solicite Guvernului demararea procedurii de revendicare a 3,3 miliarde de lei aferentă reevaluării mijloacelor fixe depuse de Guvernul Republicii Moldova în Capitalul social al SA „Moldovagaz’’, astfel încât aceasta să fie trecută în cont ca datorie a SA „Moldovagaz” către Agenția Proprietății Publice.

De asemenea, Guvernul urmează să reinventarieze patrimoniul depus de Guvernul Republicii Moldova ca și cotă-parte în capitalul social al SA „Moldovagaz’’, să întreprindă acțiunile necesare pentru suspendarea dreptului de vot al acțiunilor SA „Moldovagaz’’ aferente patrimoniului retras de către acționarul din stângă Nistrului a Republicii și va evalua activitatea reprezentanților Guvernului în Consiliul de Observatori și în Consiliul de Administrație a SA „Moldovagaz’’.

Totodată, Guvernul va depune demersurile necesare față de Procuratura Generală pentru a fi recunoscut ca parte vătămată în cauzele penale intentate, aferente prejudicierii întreprinderilor din sistemul SA „Moldovagaz’’.

Ministerul Energiei va demara, în comun cu Agenția Proprietății Publice, procedura de recunoaștere/înregistrare ca proprietate de stat a rețelelor de gaze fără proprietar și transmiterea celor în proprietatea statului.

Parlamentul a mai solicitat Agenției Naționale de Reglementare în Energetică să urgenteze facilitarea venirii pe piață a altor furnizori de gaze naturale, iar Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție să prezinte informații despre cazul dispariției documentelor pe construcția sediului din str. Pușkin 64, or. Chișinău, în valoare de 545 de milioane de lei.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md