RAPORT 2014 // Câți bani au cheltuit moldovenii pentru sănătate. Locuitorii unui raion - doar câte 16 lei
Instituțiile medicale din Republica Moldova care se subordonează Ministerului Sănătății au oferit anul trecut cetățenilor servicii contra plată în sumă totală de peste 467 de milioane de lei. Datele sunt prezentate într-un raport statistic făcut public de minister. Suplimentar, la acești bani se adaugă sumele achitate de moldoveni pentru polițele medicale obligatorii.
Cele mai multe servicii contra plată au fost oferite de instituțiile republicane, în sumă de peste 225 de milioane de lei și cele raionale în valoare totală de peste 139 de milioane de lei. Locuitorii din UTA Găgăuzia au cheltuit peste șase milioane de lei pentru sănătate.
Insituțiile medicale din municipiul Chișinău au înregistrat în 2014 venituri de peste 78 de milioane de lei din servicii oferite contra plată pacienților. Peste 63 de milioane de lei au încasat instituțiile medicale din nordul republicii, cu zece milioane mai puțin au încasat spitalele din centrul țării și cele din raioanele de sud au oferit servicii în sumă de 34 de milioane de lei.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, un locuitor al R. Moldova ar fi cheltuit, anul trecut, în medie câte 180 de lei pentru diverse servicii medicale. Cei mai mulți bani au scos din buzunare locuitorii raionului Dondușeni, în medie câte 233 de lei pentru persoană. Un locuitor din raionul Telenești a solicitat servicii medicale contra plată în sumă de 130 de lei, locuitorii din Bălți - 119 lei, din Ștefan-Vodă - 118 lei, iar din Cantemir – 117 lei. Un chișinăuean a cheltuit în medie câte 97 de lei pentru servicii medicale.
Cele mai puține servicii contra plată au oferit instituțiile medicale din Ocnița. În medie, un locuitor din acest raion a cheltuit anul trecut doar 16 lei. Cu cinci lei mai mult au cheltuit cetățenii din Florești, iar locuitorii raionului Râșcani au scos din buzunare în medie câte 22 de lei pentru servicii medicale.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski