18:23:47 19.11.2024
Stiri

„Rambo de Rusia”, unul dintre preferații lui Putin, ar lupta de partea Ucrainei: „Îi urăsc pe ruși. Nu aș avea milă”

Actualitate 16.01.2023 13:28 Vizualizări2624 Autor: Ziarul National
„Rambo de Rusia”, unul dintre preferații lui Putin, ar lupta de partea Ucrainei: „Îi urăsc pe ruși. Nu aș avea milă”


Odată actor într-unul din filmele preferate ale președintelui rus Vladimir Putin, acum „agent străin” , cercetat penal de autoritățile din țara sa, scrie CNN. Artur Smolianinov, cunsocut drept Rambo al Rusiei, a declarat că este pregătit să lupte de partea Ucrainei, în războiul declanșat de Vladimir Putin.

Smolianinov a fost eroul din „Deviataia Rota”, un film rusesc care a apărut în 2005 și care s-a bucurat de o popularitate extraordinară, devenind unul din filmele preferate ale liderului de la Kremlin. El a jucat rolul unui soldat rus în Afganistan, țară pe care forțele sovietice au ocupat-o timp de un deceniu. Multe s-au schimbat de atunci și până în present.

Smolianinov a fugit din Rusia, iar într-un interviu recent a declarat că este pregătit să lupte de partea Ucrainei și să omoare soldați ruși. „Îi urăsc pe oamenii de pe partea rusă a liniei frontului. Și dacă aș fi acolo, n-aș avea milă”. Fostul actor a mărturisit că dacă un coleg ar pleca să lupte de partea rușilor, l-ar împușca fără nicio remușcare. „Dacă ar fi să merg la acest război, aș lupta doar pentru Ucraina”.

La câteva zile după difuzarea interviului, Ministerul de Justiție al Rusiei l-a clasificat pe actor drept agent străin. Alexander Bastrikin, șeful Comitetului de anchetă al Rusiei, a ordonat, de asemenea, deschiderea unui dosar penal împotriva lui Smolianinov.

Fostul actor a fost extrem de critic la adresa războiului din Ucraina. Când a vorbit pentru prima dată despre ceea ce se întâmplă pe front, Smolianinov, care pe atunci se afla în Rusia, a declarat că este „o catastrofă, totul s-a prăbușit: cenuşă, fum, duhoare, lacrimi”.

În octombrie anul trecut, un tribunal din Moscova l-a amendat pe Smolianinov cu 30.000 de ruble (430 de dolari SUA) sub acuzația de discreditare a forțelor armate ruse. În aceeași lună, acesta a părăsit Rusia și se crede că în prezent se află în Letonia. Smolyaninov a povestit cum a trecut granița rusă în Norvegia. „Am traversat-o pe jos... Mergi doar 30 de metri și dai de oameni complet diferiți. Sunt atât de blânzi. Chiar și aspectul este diferit.”

Filmul „Deviataia Rota” a fost atât de popular încât Putin i-a invitat pe actori, inclusiv pe Smolianinov, la reședința sa din afara Moscovei, în noiembrie 2005, unde a organizat o vizionare specială a peliculei.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md