08:31:39 22.12.2024
Stiri

Radu Marian, despre noile măsuri de sprijin pentru fermierii de cerealiere: ,,Niciodată nu va fi suficient, dar nu trebuie admis ca nemulțumirile justificate să fie exploatate politic de către tot felul de bandiți"

Actualitate 14.09.2024 10:39 Vizualizări1556 Autor: ZiarulNational
Radu Marian, despre noile măsuri de sprijin pentru fermierii de cerealiere: ,,Niciodată nu va fi suficient, dar nu trebuie admis ca nemulțumirile justificate să fie exploatate politic de către tot felul de bandiți
Fermierii de cerealiere din R. Moldova nu trebuie să admită ca nemulțumirile lor justificate să fie exploatate politic în campania electorală de ,,gruparea criminală Șor", a declarat astăzi președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian, după ce aseară Legislativul a aprobat noi măsuri de sprijin pentru agricultori.

,,Parlamentul a aprobat ieri în două lecturi o lege specială prin care fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta și arșița din acest an vor beneficia de suspendarea obligațiilor de plată față de creditori pentru o perioadă de șase luni. Această măsură suplimentară vine după ce săptămâna trecută Guvernul a aprobat 100 milioane de lei ajutor pentru fermierii afectați de seceta din 2024. În fiecare an, Guvernul a venit cu măsuri de suport țintit pentru cei mai afectați fermieri: 200 milioane lei în 2022 urmare a creșterii prețurilor cauzate de războiul din Ucraina, 50 milioane lei în 2023 urmare a crizei inputurilor", a scris Marian într-o postare pe Facebook.

Potrivit parlamentarului, în ultimii patru ani au fost alocați șase miliarde lei pentru subvenționarea agriculturii și a fost instituit un mecanism de rambursare a accizelor la motorină.

,,Niciodată nu va fi suficient, dar cu toții trebuie să înțelegem că agricultura înseamnă nu doar fermierii de cerealiere, dar și alte domenii, cum ar fi zootehnie, lapte, fructe, legume, procesare alimentare etc. Trebuie să oferim suport reieșind din limitările bugetare și promovarea intereselor pentru toate ramurile economiei naționale.

Și, la fel de important, nu trebuie admis în niciun caz ca nemulțumirile justificate ale mai multor fermieri să fie exploatate politic acum în campanie de către tot felul de bandiți, așa cum s-a întâmplat recent săptămâna trecută, când la o adunare a unei asociații de fermieri au participat și reprezentanții grupării criminale Șor - Guțul și Constantinov", a adăugat Radu Marian.

Fostul director executiv al Asociației ,,Forța Fermierilor", Alexandr Slusari, susține că noile măsuri de sprijin aprobate vineri de Parlament poartă ,,caracter discriminatoriu" în raport cu marea majoritatea agricultorilor și riscă să provoace revolta multor fermieri.

,,Acest document a fost elaborat pentru agricultori, însă fără agricultori. Proiectul a fost publicat miercuri, în timpul ședinței Guvernului, iar peste două zile a fost votat în două lecturi în Legislativ.

Prima și ultima consultare a fermierilor a avut loc vineri, la câteva ore până la aprobarea legii. Asociația ,,Forța Fermierilor" a reușit în foarte scurt timp să facă expertiza documentului, să formuleze mai multe amendamente și să insiste pe consultări cu ministrul Agriculturii. Din păcate, nicio propunere a fermierilor nu a fost acceptată. În redacția actuală, legea poartă un caracter discriminatoriu în raport cu marea majoritate a agricultorilor și riscă să provoace revolta multor fermieri. Tototadă, va avea un efect foarte redus asupra ameliorării situației în sectorul agrar", a conchis Slusari.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md