06:50:54 21.04.2025
Stiri

R. Moldova, Ucraina și Georgia, scrisoare COMUNĂ către Comisia Europeană: Țările din Parteneriatul Estic să beneficieze de vaccinuri anti-COVID în rând cu statele membre ale UE

Actualitate 31.05.2021 14:13 Vizualizări1548
R. Moldova, Ucraina și Georgia, scrisoare COMUNĂ către Comisia Europeană: Țările din Parteneriatul Estic să beneficieze de vaccinuri anti-COVID în rând cu statele membre ale UE

Prim-miniștrii Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei au adresat astăzi o scrisoare comună președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitor la cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul accesului la vaccin anti-COVID-19.

Mai exact, cele trei state cer, printre altele, sprijinul Comisiei Europene în vederea includerii țărilor Parteneriatului Estic în Mecanismul UE de partajare a vaccinurilor.

Cei trei înalți oficiali remarcă faptul că, la etapa actuală, vaccinarea rămâne a fi instrumentul-cheie pentru asigurarea sănătății populației și prevenirea recesiunilor economice, cauzate de restricții antipandemice, și salută livrarea loturilor de vaccin prin intermediul platformei COVAX.

Premierii celor trei state subliniază importanța posibilității procurărilor directe de la producător sau țările-partenere pentru asigurarea sustenabilității și eficienței procesului de vaccinare.

CITIȚI și Dodon apără interesele Rusiei în detrimentul AVANTAJELOR Republicii Moldova. Socialistul l-a sunat de URGENȚĂ pe Ciocoi și i-a cerut EXPLICAȚII pentru documentul semnat la Kiev. Cum i-a răspuns premierul interimar

De asemenea, prin intermediul scrisorii a fost solicitată examinarea posibilității aplicării și în raport cu statele Parteneriatului Estic a mecanismelor de sprijin utilizate recent în cazul statelor din Balcanii Occidentali, ceea ce va permite asigurarea unei cantități suficiente de doze de vaccin în timp rezonabil.

„Cele trei țări asociate au apreciat înalt solidaritatea demonstrată de UE cu țările din vecinătatea estică în cadrul abordării „Echipa Europa”, datorită căreia au fost livrate ajutoarele necesare pentru susținerea sistemelor de sănătate și oferite măsuri de sprijin economic”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Amintim că premierul interimar Aureliu Ciocoi a semnat recent la Kiev, alături de omologii săi din Ucraina și Georgia, un memorandum de înțelegere, care stabilește o serie de obiective de cooperare a țărilor asociate cu UE și oferă baza normativă pentru întreprinderea demersurilor diplomatice comune, consultări trilaterale, acțiuni de comunicare publică.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte