06:08:17 19.02.2025
Stiri

R. Moldova, sub zăpadă! „Recomandăm evitarea pornirii la drum lung” şi „la săniuș cu prudenţă”

Actualitate 26.11.2023 09:01 Vizualizări1608 Autor: Ziarul National
R. Moldova, sub zăpadă! „Recomandăm evitarea pornirii la drum lung” şi „la săniuș cu prudenţă”
Iarna a venit pe teritoriul R. Moldova la sfârşit de noiembrie, în dimineața zilei de duminică ninge la Chișinău, iar în alte zone este raportată lapoviţă.

Autoritățile avertizează populaţia că pe tot teritoriul republicii se circulă în condiții de iarnă.

„Trasee blocate nu avem. La această oră, toate drumurile sunt accesibile”, anunță Poliţia, care recomandă cetățenilor „evitarea pornirii la drum lung”, dacă nu există necesități stringente.

Totodată, Administrația de Stat a Drumurilor arată că întreprinderile rutiere S.A „Drumuri” desfășoară misiuni de patrulare, pentru a asigura condiții optime de circulație.

„Atenționăm conducătorii auto să circule cu prudență, să plece la drum doar dacă aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic.

Potrivit autorităţilor, din cauza viscolului, starea drumurilor se poate schimba brusc.

,,Dacă circulați prin zone afectate de zăpadă nu staționați pe trasee, pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire. În cazul unui blocaj în trafic, pentru a evita riscul înzăpezirii în câmp, nu continuaţi deplasarea şi alegeţi să vă retrageţi în localități. Circulați cu viteză redusă, evitați manevrele neasigurate, în special depășirile, respectați distanța dintre mașini", sunt sfaturile Poliției.

Totodată, părinții sunt atenţionaţi să aibă grijă de copii, astfel încât aceștia să nu iasă la săniuș pe drumurile publice și să fie monitorizați în permanență la astfel de distracţie.

Potrivit meteorologilor, aceiaşi parametri ai vremii se vor menţine şi la începutul săptămânii viitoare.
Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte