R. Moldova și Ucraina, eforturi comune de securizare a pieței energetice din cele două state: Planurile, discutate de premierul Dorin Recean și directorul celei mai mari companii energetice din Ucraina, la Davos
R. Moldova și Ucraina depun eforturi comune de securizare a pieței energetice din cele două state, interconexiune energetică, creștere a producției de energie regenerabilă, precum și de dezvoltare a sistemelor de stocare a energiei.
Planurile Chișinăului și Kievului pentru acest domeniu au fost discutate astăzi de premierul Dorin Recean și Maxim Tymchenko, director executiv al „DTEK”, cea mai mare companie energetică din Ucraina, în cadrul unei întrevederi care a avut loc în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția.
Guvernul de la Chișinău transmite că cele două state urmăresc, de asemenea, creșterea volumului investițiilor în tehnologiile de eficiență energetică și soluții moderne, care pot contribui la reducerea consumului și a costurilor atât în sectorul industrial, cât și rezidențial.
Toto la Davos, prim-ministrul Dorin Recean a avut o discuție cu Tim Holt, membru al consiliului executiv al „Siemens Energy”, compania care face parte din consorțiul care construiește substațiile electrice ale liniei aeriene de înaltă tensiune de 400 kV Vulcănești - Chișinău. Interlocutorii au vorbit despre mersul lucrărilor și necesitatea de accelerare a acestora, astfel încât construcția acestora să fie finalizată în termen, până la sfârșitul anului curent.
Prim-ministrul a accentuat importanța realizării acestui proiect pentru a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova, esențială în contextul regional actual.
La Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul s-a întâlnit și cu mai mulți oameni de afaceri elvețieni, în cadrul unei mese rotunde organizate de Guy Parmelin, vicepreședinte, șef al Departamentului federal pentru Economie, Educație și Cercetare al Elveției. La dialog au participat mai mulți oficiali din cadrul Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice, precum și reprezentanți ai conducerii companiilor de talie internațională „Holcim”, „Workfashion”, „Swiss Textiles”.
„Discuțiile s-au axat pe Acordul de liber schimb dintre Republica Moldova și EFTA și modalitatea în care acesta poate facilita comerțul și diversifica piețele de desfacere pentru produsele autohtone. Totodată, au fost prezentate oportunitățile de investiții în Republica Moldova, premierul referindu-se la agenda economică a țării noastre, cu accent pe beneficiile pe care Republica Moldova le oferă investitorilor din străinătate. Un domeniu prioritar de interes pentru cooperarea moldo-elvețiană este tehnologia informațiilor și economia digitală, în acest sens fiind evidențiate condițiile avantajoase de activitate în cadrul Moldova IT Park”, transmite Guvernul.
Menționăm că în R. Moldova activează 116 întreprinderi cu capital elvețian, Confederația Elvețiană aflându-se pe locul 11 printre principalii investitori în Republica Moldova. Investițiile sunt plasate în domenii ca producerea de sticlă, de echipamente electrice, farmaceutică, procesarea fructelor și legumelor, creșterea plantelor pentru uleiuri aromatice și altele.
Ediția curentă a Forumului Economic Mondial de la Davos are genericul „Colaborarea pentru era inteligentă”. Din delegația Republicii Moldova la acest eveniment mai fac parte ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și Natalia Bejan, șefa Agenției de Investiții. Forumul reunește circa 3 000 de participanți din 120 de state.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Gazprom” furnizează minciuni în loc de gaz
Moldovenii care muncesc în Franța ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale: Negocieri între autoritățile de la Chișinău și Paris
Polița „Cartea Verde” se ieftinește, dar prețurile vor fi diferite la companiile de asigurări