R. Moldova mai face un pas spre INDEPENDENȚA energetică, după ce s-a dat START lucrărilor de proiectare și construcție a două CENTRALE termoelectrice de cogenerare. Când vor fi date în exploatare aceste obiective STRATEGICE
Până în anul 2025, R. Moldova va avea două centrale termoelectrice de cogenerare și, astfel, va mai face un pas important spre independența energetică.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat lansarea licitației pentru proiectarea și construcția centralelor electrice de cogenerare, care vor avea o putere electrică totală de circa 55 MW și termică de cel puțin 43 Gcal/h, ceea ce va contribui la mărirea capacității de producere internă a energiei electrice și asigurarea securității energetice a R. Moldova.
Totodată, instalațiile vor contribui la dezvoltarea sistemului de termoficare din municipiul Chișinău și asigurarea eficientă și fiabilă cu energie termică a consumatorilor.
Acestea vor înlocui fosta CET-1, care a fost dată în exploatare încă în anul 1951.
Procedurile de achiziție a serviciilor de proiectare, furnizare, instalare și punere în funcțiune a centralelor au fost lansate de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii.
Noile centrale eficiente vor avea și instalații fotovoltaice cu o capacitate de 100 kW, contribuind astfel la dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din R. Moldova.
Cele două centrale vor fi construite cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.
De menționat că R. Moldova depinde acum de importul energiei electrice de la centrala de la Cuciurgan.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski