R. Moldova își propune să acorde premii de 3 MILIOANE de lei pentru medalia de AUR obținută la Jocurile Olimpice
Sportivii din R. Moldova care vor obține medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din Rio de Janeiro, Brazilia, și la cele paralimpice din acest an urmează să primească din partea statului un premiu în valoare de trei milioane de lei.
Medaliații cu argint se vor alege cu 2,6 milioane, iar cei cu bronz – cu două milioane de lei.
Potrivit unei decizii aprobată astăzi de Guvern, vor fi premiate și locurile patru și cinci cu câte 600 de mii de lei, locurile șase – cu 400 de mii de lei, șapte – cu 300 de mii și locurile opt - cu 200 de mii de lei.
Banii vor fi alocați din Fondul de rezervă al Guvernului.
Potrivit ministrului Tineretului și Sportului, Victor Zubcu, la ediția curentă a Jocurilor Olimpice sunt planificate 27 de cote olimpice și trei paralimpice.
Menționăm că, în ultimii ani, R. Moldova a pierdut mai mulți sportivi de valoare care au mers să reprezinte alte state la competițiile sportive.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania