R. Moldova intenționează să semneze cu Azerbaidjan un CONTRACT „pe termen lung” pentru aprovizionarea cu gaze naturale
R. Moldova vrea să semneze cu Azerbaidjan un contract pentru aprovizionarea cu gaze pe termen lung, a declarat vicepremierul Andrei Spînu, transmite agenția azeră Trend, citată de Rador.
„Guvernul se pregătește pentru situații de urgență. În prezent purtăm discuții cu România și Azerbaidjan pentru semnarea de contracte pentru aprovizionarea cu gaze pe termen lung”, a afirmat vicepremierul.
Potrivit lui Spînu, R. Moldova e conectată la Rețeaua Europeană a Operatorilor Sistemului de Transmisie (Entso E), fapt care-i oferă mai multe variante, inclusiv achiziții din România sau alte state UE, însă la un preț foarte ridicat.
R. Moldova are rezerve de 35 de milioane de metri cubi de gaz, volum care pe timp de iarnă îi ajunge pentru maximum 10 zile. Spînu susține însă că acest răstimp e suficient pentru ca guvernul să găsească gaz din alte surse.
Aprovizionarea Europei cu gaz azer a început pe 31 decembrie 2020, prin intermediul Coridorului de Gaz Sudic. A fost pentru prima oară în istorie când Azerbaidjanul a exportat gaz pe piața europeană prin conducte.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2