23:29:46 07.01.2025
Stiri

R. Moldova face față crizei energetice provocate de Rusia, fără a activa contractele de avarie. Aproape 50% din totalul energiei electrice este asigurat de România. Care e situația din Transnistria

Actualitate 06.01.2025 12:15 Vizualizări2387 Autor: ZiarulNational
R. Moldova face față crizei energetice provocate de Rusia, fără a activa contractele de avarie. Aproape 50% din totalul energiei electrice este asigurat de România. Care e situația din Transnistria

Pentru malul drept al Nistrului, consumul de energie electrică a fost acoperit integral în perioada 5 - 6 ianuarie 2025, fără necesitatea activării contractelor de avarie sau a fluxurilor neintenționate, comunică responsabilii Celulei de Criză de la Guvern. În același timp, în stânga Nistrului este o penurie de energie electrică, astfel încât au loc deconectări în orele de vârf.

Potrivit Guvernului, importurile din România au acoperit 49,49% din consumul de pe malul drept al Nistrului. De asemenea, 32,35% din consumul de energie electrică a fost acoperit de SA „Termoelectrica”, 5,12% - de SA „CET-Nord” – 5,12%, 1,21% - de Întreprinderea de Stat „NHE Costești”, iar 11,83% a reprezentat energie regenerabilă.


„Capacitatea comercială disponibilă pentru import din România prin rețeaua ENTSO-E a fost suficientă pentru a acoperi cererea prognozată. O alocare suplimentară de 364 MW a contribuit la consolidarea securității energetice”, informează Celula de Criză.

Pentru malul stâng al Nistrului, MGRES (Centrala de la Cuciurgan) și-a ajustat producția prin utilizarea de cărbune, având rezerve estimate pentru 30 - 50 de zile. Totuși, din cauza consumului ridicat, în regiune continuă deconectările planificate în evantai de energie electrică. Acestea includ localitățile Copanca și Varnița aflate sub jurisdicția Chișinăului, cu intervale de întrerupere stabilite între orele 17:00 - 20:00 și 20:00 - 23:00, conform graficului aprobat de autoritățile regiunii transnistrene.

Presiunile în rețelele de transport gestionate de SRL „Vestmoldtransgaz” se mențin în limitele parametrilor funcționali, variind între 33,0 kg/cm² și 54,8 kg/cm². În acest sector, rezervele de gaze naturale sunt suficiente, iar fluxurile de livrare se desfășoară fără dificultăți.

„Unitățile de producție funcționează conform programului stabilit, iar până în prezent nu s-au raportat avarii sau deranjamente în sistem”, subliniază sursa citată.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia electrică, în special în orele de vârf.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md