R. Moldova, destinație IMPORTANTĂ pentru turismul MEDICAL: Circa 30 000 de pacienți străini în 2022, care au generat venituri de peste 50 de MILIOANE de dolari în domeniile stomatologiei, chirurgiei plastice sau tratamentului balnear
În anul 2022, R. Moldova a găzduit circa 30 de mii de pacienți străini veniți pentru tratamente, care au generat venituri de peste 50 milioane de dolari, a anunțat astăzi vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în cadrul Forumului Internațional de Turism Medical – Moldova 2023, desfășurat în premieră la Chișinău, în perioada 15 - 16 septembrie curent.
„Asta înseamnă o creștere cu 30% într-un singur an, ceea ce ne face să credem că avem un potențial extraordinar și că suntem capabili să oferim aici servicii de calitate și prețuri competitive. Trebuie să-i oferim acestui sector din economie potențialul de care are nevoie și să dăm efecte și pe alte industrii, cum ar fi turismul receptor”, a declarat vicepremierul Alaiba la forumul internațional.
Potrivit datelor statistice, majoritatea turiștilor care vin în R. Moldova pentru tratamente solicită cel mai des servicii medicale în domeniul stomatologiei, chirurgiei plastice sau tratamentului balnear. Pacienții străini aleg R. Moldova ca destinație de turism medical grație prețurilor accesibile, a serviciilor medicale de înaltă calitate, dar și pentru infrastructura turistică dezvoltată.
La evenimentul organizat de Asociația de Turism Medical din Moldova, sub egida Consiliului Global de Turism Medical și Ministerului Sănătății al R. Moldova, dar și cu susținerea partenerilor strategici USAID și Ambasada Suediei, participă circa 200 de profesioniști din domeniul medical și al turismului medical din R. Moldova, precum și o delegație venită din 15 țări.
Timp de două zile, experți de top din domeniul turismului medical și al medicinei din Germania, Turcia, Maroc, România, Belgia, Italia etc., dar și profesioniști din R. Moldova discută ultimele inovații din domeniul turismului medical, existente la nivel global, oferind perspective valoroase asupra dezvoltării acestui sector în republica noastră.
„R. Moldova a demonstrat că este un partener sigur în turismul medical la nivel internațional, fapt confirmat prin acceptarea Asociației de Turism Medical din Moldova în calitatea de membru al Consiliului Global al Turismului Medical. Suntem convinși că evenimentul de astăzi va consolida poziția republicii noastre pe harta mondială a destinațiilor de sănătate și turism din întreaga lume. Forumul Internațional de Turism Medical - Moldova 2023 este o oportunitate unică pentru toți cei implicați în acest sector – medici, autorități, operatori turistici, de a contribui la dezvoltarea turismului medical din țară”, a subliniat în cadrul forumului președinta Asociației de Turism Medical din Moldova, Natalia Ciobanu.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”