R. Moldova: Când vor fi puse în circulație cărțile electronice de identitate, care vor înlocui actualele buletine de identitate
Cetățenii R. Moldova își vor putea perfecta cărți electronice de identitate, după modelul celor eliberate în Uniunea Europeană, începând cu prima jumătate a anului 2025. Anunțul a fost făcut de către directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, în cadrul Moldova Digital Summit, desfășurat la finele săptămânii trecute.
„În premieră pentru Republica Moldova, cartea de identitate va putea fi folosită nu doar ca document de identificare a titularului pe teritoriul Republicii Moldova, document de călătorie pentru traversarea frontierei, în condițiile unui acord interguvernamental, dar și ca document de identificare electronică în sistemele informaționale ale instituțiilor publice. Astfel, cetățenii vor putea beneficia de diverse servicii publice electronice, vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale, fără a fi nevoie să se prezinte la oficiile instituțiilor publice”, a afirmat Eșanu.
Șeful ASP s-a arătat sigur că, în următorii 2 - 3 ani, numărul persoanelor care vor deține un document cu semnătură electronica calificată „va crește vertiginos, ajungând ușor la cifra de 1 milion de cetățeni”.
Menționăm că cetățenii R. Moldova care vor avea acte de identitate asemănătoare celor din statele Uniunii Europene vor putea călători în baza acestora în statele membre ale UE.
De asemenea, cărțile de identitate care vor înlocui actualele buletine de identitate vor conține un nivel avansat de securitate, vor fi obligatorii pentru toți cetățenii Republicii Moldova începând cu vârsta de 14 ani și nu vor mai avea înscrisă informația despre domiciliul sau reședința temporară a titularului, date disponibile pe platforma guvernamentală MConnect.
În cărțile de identitate va fi încorporat mediul de stocare electronică a datelor, care va include atât datele din formatul tipărit și datele biometrice (imagine facială, amprente digitale), precum și mijloacele semnăturii electronice calificate și certificatele cheilor publice.
Noul tip de acte va fi eliberat cu diferite termene de valabilitate: de patru ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 – 7 ani; de șapte ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 7 – 14 ani; de zece ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 70 de ani și nelimitat pentru persoanele cu vârsta de peste 70 de ani.
Anterior, directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a declarat că o carte de identitate ar putea costa circa 280 de lei, însă costurile pentru emiterea noilor documente vor putea fi stabilite cu exactitate în urma achizițiilor internaționale de blanchete, utilaj și soft, inclusiv evaluarea capacităților de emitere a semnăturilor electronice.
LIVE // Președinta Maia Sandu, declarații după ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocat pentru a discuta despre criza energetică
RAPORT // Curtea de Conturi a depistat nereguli în activitatea ODA: Peste jumătate de milion de lei, finanțare nerambursabilă, acordată unor beneficiari neeligibili și 70 de milioane de lei nevalorificate în cadrul Programului FACEM
Benzina și motorina se scumpesc și mâine: ANRE arată spre cotațiile Platts, care s-au majorat cu circa 20 - 21 de dolari per tonă în ultima zi