R. Moldova: Aproape 300 de copii au FUGIT de-acasă, de la începutul anului curent
Polițiștii din R. Moldova au depistat, pe parcursul primelor patru luni ale acestui an, 295 de copii care au fugit de-acasă sau au abandonat instituțiile sociale de protecție.
Inspectoratul General al Poliției anunță, în contextul marcării pe 25 mai a Zilei internaționale a copiilor dispăruți, că minorii au fost reîntorşi fie în familie, fie au fost identificate alternative, cum ar fi plasarea minorilor în instituțiile sociale de protecție.
De cele mai dese ori, cauzele dispariției copiilor sunt neglijarea acestora de către reprezentații săi legali, lipsa unui dialog viabil între părinte-copil în cazul familiilor firești, prezența mediului vicios în familie, precum și violența atât psihică, cât și fizică, prezența problemelor financiare, condițiile de trai, necesitatea de a câștiga surse de existență etc.
Șeful adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Alexei Grosu, afirmă că majoritatea minorilor sunt identificați în primele 48 de ore de la sesizarea parvenită la poliție.
În multe cazuri, copiii dispăruţi ajung victime ale violenţei şi exploatării.
Inspectoratul General al Poliției reiterează că minorii au nevoie de atenție, iubire și comunicare și îndeamnă părinţii să manifeste prudenţă şi grijă maximă faţă de copii.
Totodată, dacă identificați copii nesupravegheaţi în stradă, sesizați oamenii legii la numărul 112 sau la numărul Serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru copii - 116 111.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți