06:13:25 21.01.2025
Stiri

Qatar încearcă să negocieze eliberarea femeilor şi copiilor israelieni răpiţi de Hamas şi ţinuţi ostatici în Gaza, în schimbul palestinienilor din închisorile din Israel

Actualitate 09.10.2023 17:28 Vizualizări769 Autor: Ziarul National
Qatar încearcă să negocieze eliberarea femeilor şi copiilor israelieni răpiţi de Hamas şi ţinuţi ostatici în Gaza, în schimbul palestinienilor din închisorile din Israel Reuters

Mediatori din Qatar au purtat convorbiri telefonice urgente cu oficiali ai Hamas în încercarea de a negocia eliberarea femeilor şi copiilor israelieni răpiţi de gruparea militantă şi ţinuţi ostatici în Gaza, în schimbul eliberării a 36 de femei şi copii palestinieni din închisorile din Israel, a declarat luni o sursă pentru Reuters.

Negocierile, pe care Qatarul le conduce în coordonare cu Statele Unite încă de sâmbătă seară, „se derulează pozitiv”, a spus sursa, care a fost informată cu privire la discuţii.

Qatarul a luat legătura cu oficiali ai Hamas din Doha şi Gaza, a declarat sursa, după ce gruparea islamistă a lansat un asalt din Gaza asupra unor oraşe israeliene, ucigând peste 700 de israelieni şi luând zeci de ostatici.

Numărul exact de femei şi copii israelieni ţinuţi ostatici pe care Hamas îi oferă în potenţialul schimb pentru 36 de femei şi copii palestinieni prizonieri identificaţi de gruparea islamistă nu este clar, a spus sursa.

Detalii despre negocierile care se concentrează asupra eliberării a 36 de palestinieni din închisorile israeliene nu au fost raportate anterior.

Numărul ostaticilor israelieni ţinuţi în Gaza rămâne de asemenea neclar, dar se crede că Hamas a capturat sâmbătă femei, copii, bătrâni şi soldaţi.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md