Putin părăsește prima dată Rusia după emiterea mandatului internațional de arestare pe numele său. În ce țări este așteptat în curând
Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, a confirmat miercuri, 11 octombrie, că preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în China, relatează agenţia EFE.
Potrivit sursei citate, vizita va avea loc săptămâna viitoare. Pe 17 și 18 octombrie, China organizează a treia ediţie a forumului ”O centură, un drum” (”Belt and Road”),
Acesta a declarat presei că vizita lui Putin în China este planificată după ce joi şi vineri preşedintele rus se va afla în Kârgâzstan, prima sa vizită externă de când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis, în luna martie, un mandat de arestare pe numele lui.
La rândul său, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a declarat că Putin va avea în China discuţii substanţiale cu omologul său chinez, Xi Jinping.
În timpul vizitei efectuate de acesta din urmă la Moscova în martie, cei doi lideri au încheiat un ”parteneriat fără limite” între ţările lor, deşi nu au fost făcute publice detalii concrete, şi au împărtăşit o viziune comună asupra unei lumi multipolare ca o contrapondere a unipolarismului susţinut de Occident, mai ales de SUA.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, va efectua, de asemenea, o vizită în China săptămâna viitoare, în perioada 16-18 octombrie, a anunţat marţi ministerul său, care a precizat că această vizită va avea loc în cadrul forumului ,,O centură, un drum”.
Această iniţiativă a Chinei, denumită şi ,,Noul drum al mătăsii”, are ca obiectiv deschiderea de noi conexiuni comerciale pentru companiile chineze şi se bazează în special pe realizarea unor mari proiecte de infrastructură.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania