Putin: Ţara care va fi lider în inteligenţa artificială va stăpâni lumea
Ţara care va fi lider în domeniul inteligenţei artificiale va fi cea care va domina lumea, consideră preşedintele rus Vladimir Putin.
Într-un discurs adresat elevilor cu ocazia începerii anului şcolar în Rusia, Putin a afirmat că dezvoltarea inteligenţei artificiale ridică deopotrivă „oportunităţi şi ameninţări colosale, care sunt greu de prezis acum”, scrie Washington Post.
„Cel care va deveni lider în această sferă va conduce lumea”, a spus Putin.
Liderul de la Kremlin a mai avertizat că „ar fi foarte indezirabil dacă cineva ar obţine o poziţie monopolistă” şi a promis că Rusia va pune la dispoziţia celorlalte ţări know-how-ul său din acest domeniu. Potrivit presei de stat, Rusia se află într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte dezvoltarea dronelor, atât în scop militar, cât şi civil.
Războaiele vor fi purtate în viitor de drone, iar „atunci când dronele unei părţi vor fi distruse de dronele alteia, (cea dintâi) nu va avea altă soluţie decât să se predea”, anticipează Putin.
Sursa: ziare.com
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor