Putin, ales cu 87,28% din voturi la ultimele alegeri, va fi învestit în funcția de președinte al Federației Ruse pe 7 mai
Transmisiunea ceremoniei de învestire a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, va începe pe 7 mai, la ora 12:00, ora Moscovei, a anunţat postul de televiziune „Rossia-1”.
„Ceremonia festivă de învestire a președintelui Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, va fi transmisă în direct pe 7 mai, la ora 12:00, ora Moscovei, la postul de televiziune Rossia”, a informat postul de televiziune „Rossia-1”.
Potrivit informaţiilor portalului Rambler/ programTV, transmisiunea ceremoniei de învestire a președintelui Federației Ruse pe 7 mai se află și în grila altor canale federale de televiziune, precum „Pervîi Kanal” (1TV) și NTV.
Rador.ro amintește că alegerile prezidențiale din Rusia au avut loc în perioada 15 - 17 martie curent. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, după prelucrarea a 100% din procesele-verbale, Vladimir Putin a obţinut 87,28% din voturi. Alegerile au înregistrat o prezență-record în istoria modernă a Rusiei – de 77,44%.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova