Protest al opoziției la BNM: Se cere demisia guvernatorului Sergiu Cioclea
Câteva zeci de membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate, ai Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și ai Partidului Liberal Democrat au organizat astăzi un protest spontan în fața Băncii Naționale a Moldovei (BNM), cerând inclusiv demisia guvernatorului Sergiu Cioclea.
Manifestanții au scandat „Miliardul înapoi”, „Veniți cu noi, vă fură și pe voi” și au lipit pe sediul instituției foi cu textul „Instituție captivă”.
Protestatarii s-au declarat nemulțumiți și de salariul mare pe care îl primește lunar guvernatorul, reprosându-i că nu a fost recuperat „niciun leu din miliardul furat”.
„Cioclea, noi îți plătim 104 325 lei pe lună, dar tu lucrezi la Plahotniuc cu ziua”, scria pe o pancartă afișată la protest.
Liderii opoziției, Maia Sandu și Andrei Năstase, au anunțat că astfel de proteste neanunțate vor avea loc la mai multe instituții publice, inclusiv mâine la Parlament.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor