Adrian Glijin, una dintre cele patru persoane răpite săptămâna trecută de către așa-zisele structuri de forță din regiunea transnistreană, este acuzat de „trădare de patrie”, afirmă Asociația „Promo-LEX”.
Potrivit pretinsei legislații locale, bărbatul, cetățean al R. Moldova, riscă de la 12 la 20 de ani de pușcărie.
„Structurile de facto de la Tiraspol deja i-au aplicat „măsura preventivă arest” pentru o durată de 60 de zile. Rudele nu au fost informate despre ședința de judecată. Mai mult ca atât, nu au recepționat niciun document procesual din pretinsa cauză penală. Din discuțiile rudelor cu avocatul lui Adrian, avocat care i-a fost oferit din oficiu, structurile de la Tiraspol refuză să ofere careva acte procesuale, motivând că pretinsul dosar penal are caracter secret”, se arată într-un comunicat de presă al „Promo-LEX”.
CITIȚI și Cei doi moldoveni „eliberați” de KGB-ul transnistrean în urma discuției dintre Dodon și Krasnoselski ar fi, de fapt, în AREST la domiciliu
Aceeași sursă precizează că rudele lui Adrian au expediat mai multe solicitări la adresa așa-ziselor autorități de la Tiraspol, cerând asigurarea dreptului la întrevedere cu Adrian în condiții de confidențialitate, examinarea lui de către un medic independent, asigurarea accesului la documentele dosarului, dar și asigurarea permisiunii de a transmite îmbrăcăminte și alimente.
„Solicităm autorităților constituționale de la Chișinău să se implice cu prioritate în admiterea solicitărilor rudelor lui Adrian și, în final, să insiste pe eliberarea necondiționată a acestuia din detenția ilegală a regimului de la Tiraspol”, este solicitarea „Promo-LEX”.
CITIȚI și Patru persoane RĂPITE de KGB-ul transnistrean în 24 de ore pentru „spionaj” în favoarea R. Moldova. Jizdan: „Li s-a pus un SAC pe cap... Putem presupune că astfel de incidente se pot repeta”
Amintim că separatiștii de la Tiraspol au răpit, săptămâna trecută, patru cetățeni ai R. Moldova din raionul Camenca, printre care un polițist și un angajat al Agenției Servicii Publice. Doi dintre ei au fost eliberați peste o zi, dar cu interdicția de a părăsi regiunea transnistreană. Despre ceilalți doi cetățeni, autoritățile de la Chișinău nu au oferit detalii.