02:51:20 25.11.2024
Stiri

„Promo-LEX” oferă detalii de la o altă RĂPIRE a unui cetățean al R. Moldova de către securiștii transnistreni: A fost luat de pe câmp, fiind învinuit de „trădare de patrie”

Actualitate 08.10.2020 18:00 Vizualizări1737 Autor: Ziarul National
„Promo-LEX” oferă detalii de la o altă RĂPIRE a unui cetățean al R. Moldova de către securiștii transnistreni: A fost luat de pe câmp, fiind învinuit de „trădare de patrie” Promo-LEX


Autoritățile anunță despre răpirea a patru persoane în raionul Camenca pe parcursul zilei de miercuri, 7 octombrie, de către angajați ai așa-zisului minister al securității de la Tiraspol, iar doi dintre aceștia au fost eliberați astăzi, printre care și polițistul Andrei Amarfi.

Asociația „Promo-LEX” anunță că un alt cetățean, Adrian Glijin, a fost răpit pe 7 octombrie 2020, în jurul orei 13.00, de către persoane necunoscute și mascate, în timp ce se afla pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca.

Adrian Glijin are 41 de ani, este căsătorit și are trei copii.

CITIȚI și Patru persoane RĂPITE de KGB-ul transnistrean în 24 de ore pentru „spionaj” în favoarea R. Moldova. Jizdan: „Li s-a pus un SAC pe cap... Putem presupune că astfel de incidente se pot repeta”

Astăzi, în intervalul orelor 4.00 – 7.00 dimineața, câteva persoane în civil au mers la el acasă în satul Cuzmin și, în prezența copiilor și a soției lui Adrian Glijin, au percheziționat domiciliul, de unde au luat toate sursele de stocare a informației - laptop, tabletă, telefoane, inclusiv bunurile care aparțin soției, cumnatului și copilului. În timpul acestor acțiuni, unul dintre reprezentanții Tiraspolului le-a spus rudelor că Adrian Glijin este acuzat de „trădare de patrie”.

„Asociația Promo-LEX își exprimă îngrijorarea privind numărul tot mai mare al cazurilor de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în regiunea de est a Republicii Moldova, în special al celor de răpire a persoanelor. Totodată, Asociația Promo-LEX regretă lipsa de acțiuni eficiente din partea autorităților constituționale pentru a asigura un set minim de garanții persoanelor care locuiesc sau se află pe teritoriul aflat în afara controlului autorităților constituționale, în primul rând prin a stopa astfel acțiuni și a preveni gravele abuzuri nefondate care au loc împotriva locuitorilor regiunii transnistrene. Cauza principală a acestor încălcări care au loc în mod continuu este impunitatea de care beneficiază persoanele care admit în mod conștient fapte ilegale, deoarece lipsesc mecanismele reale de apărare a victimelor și cele de sancționare a persoanelor vinovate”, se arată într-un comunicat de presă al „Promo-LEX”.

CITIȚI și VIDEO // Informații CONTRADICTORII privind numărul de cetățeni răpiți de către separațiștii de la Tiraspol. Dodon și MAI vorbesc de DOI cetățeni capturați, iar Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică – de PATRU moldoveni

Sursa citată mai subliniază că instalarea suplimentară a posturilor de control și blocarea frontierei administrative de către așa-zisele autorități de la Tiraspol, care invocă situația epidemiologică, este utilizată pentru consolidarea controlului efectiv în regiunea transnistreană prin măsuri brutale de intimidare a locuitorilor din Zona de Securitate și cazuri grave de încălcare a drepturilor fundamentale ale oamenilor.

„Promo-LEX” cere autorităților de la Chișinău să întreprindă acțiuni eficiente pentru a stabili locul în care se află Adrian Glijin precum și eliberarea imediată și necondiționată a acestuia din detenția ilegală, iar rocuraturii Generale - să investigheze cazul răpirii lui Adrian Glijin prin prisma prevederilor Codului Penal al Republicii Moldova.

Totodată, experții de la „Promo-LEX” le solicită misiunilor diplomatice, Misiunii OSCE în Moldova, Comisiei Unificate de Control și Avocatului Poporului (Ombudsman) să monitorizeze situația respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale lui Adrian Glijin și să condamne comportamentul abuziv al structurilor de facto din regiunea transnistreană.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md