Asociația „Promo-LEX”, ÎNGRIJORATĂ de înrolările în așa-zisa armată transnistreană


Asociația „Promo-LEX” își exprimă îngrijorarea față de fenomenul înrolării forțate în structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană și de lipsa reacțiilor și acțiunilor din partea autorităților constituționale.
Potrivit organizației, în așa-zisa armată transnistreană sunt înrolați tineri de 18-27 de ani, cetățeni ai R. Moldova, Rusiei și Ucrainei. Aceștia sunt supuși mai multor probleme grave, abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale.
Efectuarea „serviciului militar” în regiunea transnistreană este obligatorie, eschivarea de la înrolare fiind sancționată cu amendă de cca 600 de dolari sau cu până la doi ani de închisoare.
Aceste motive determină organizația „Promo-LEX” să califice înrolarea în structurile paramilitare drept privare ilegală de libertate, manifestată prin detenție în unitățile paramilitare din estul Republicii Moldova.
În perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2015, va avea loc un nou val de înrolare a tinerilor din teritoriul controlat de administrația de facto de la Tiraspol.
Asociația „Promo-LEX” susține că, începând cu 2007, a atras atenția, în repetate rânduri, asupra fenomenului de înrolare forțată în structurile paramilitare ilegale, precum și asupra gravelor probleme, abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale, cu care se confruntă majoritatea tinerilor înrolați forțat.
Organizația reamintește cazul unui tânăr, Rjavitin, care a evadat recent din structurile paramilitare din cauza tratamentelor inumane la care era supus. Pentru că a evadat și a îndrăznit să vorbească despre condițiile și tratamentul inuman la care a fost supus, administrația de facto de la Tiraspol i-a pornit dosar penal.
Astfel, securitatea personală a lui Rjavitin este amenințată, iar rudele sale rămase la Tiraspol sunt supuse presiunilor și intimidărilor. Asociația „Promo-LEX” solicită protejarea lui Rjavitin și suport familiei sale.











































































