Proiectele implementate la Soroca și Ungheni cu ajutorul primarilor PNL din România, apreciate în stânga Prutului. Adrian Dupu: „Oamenii ne-au spus că susțin PNL și, pe 9 iunie, vor vota Alianța care ține cu Republica Moldova, Alianța PNL-PSD”


Raioanele Ungheni și Soroca au implementat, în ultimii ani, numeroase proiecte cu sprijinul Uniunii Europene și al României.
Cele mai multe proiecte susținute de România au fost realizate în colaborare cu Partidul Național Liberal (PNL), susține Adrian Dupu, președintele PNL Diaspora - R. Moldova, care a discutat, în weekendul trecut, cu sute de primari, aleși și lideri locali din cele două raioane.
„Ungheniul alege Partidul Național Liberal, deoarece, atât în orașul, cât și în raionul Ungheni, cele mai frumoase proiecte au fost realizate cu sprijinul localităților conduse de liberali. Cele câteva sute de primari, aleși și lideri locali, cu care ne-am întâlnit astăzi, și-au exprimat recunoștința pentru tot ce a făcut PNL, România și Uniunea Europeană pentru localitățile lor și pentru Republica Moldova. Pe 9 iunie, raionul Ungheni va susține candidații PNL pentru Parlamentul European și vor vota cu toții Alianța care ține cu Republica Moldova, Alianța PNL-PSD”, a scris pe Facebook Adrian Dupu.
Președintele PNL Diaspora - R. Moldova a remarcat ulterior, în cadrul vizitei sale la Soroca, faptul că în acest municipiu „cu o istorie bogată și casa frumoasei Cetăți” s-au schimbat „multe lucruri într-o perioadă scurtă, datorită suportului oferit de România și Uniunea Europeană”.
„La Soroca, oamenii ne-au spus că mereu au votat și vor vota Partidul Naţional Liberal și s-au angajat să mobilizeze de această dată un număr record de oameni care vor ieși duminică pentru Alianța PNL-PSD”, a afirmat Adrian Dupu.
Amintim că cetățenii R. Moldova cu cetățenia României sunt așteptați duminică, pe 9 iunie, la urne pentru a alege 33 de reprezentanți din partea României în Parlamentul European. Pe teritoriul R. Moldova vor fi deschise 52 de secții de votare în toate raioanele, inclusiv 13 în Chișinău.
Vedeți AICI adresele secțiilor de votare deschise de România în R. Moldova pe 9 iunie 2024











































































