PROIECT // Vânzarea anticipată a mijloacelor de transport sechestrate va fi posibilă până la confiscarea acestora
Vânzarea anticipată a mijloacelor de transport sechestrate ar putea fi posibilă până la confiscarea acestora, potrivit unei inițiative legislative care se referă la eficientizarea activității Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI).
Autorii proiectului au argumentat astăzi, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pntru securitate națională, apărare și ordine publică, faptul că, în cazul mijloacelor de transport, valoarea acestora se diminuează în timp și, drept rezultat, sunt prejudiciate interesele statului.
Inițiativa mai prevede că ARBI va putea emite ordinul de înghețare a bunurilor infracționale pe un termen de 30 de zile lucrătoare, pentru ca persoanele vizate să nu reușească să le transfere pe numele altor persoane sau să le înstrăineze, până la aplicarea sechestrului.
De asemenea, proiectul reglementează cadrul de cooperare internațională a Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale cu instituțiile similare din alte state. Astfel, Agenția va putea conlucra cu autoritățile străine și/sau internaționale competente în domeniul recuperării bunurilor infracționale, precum și a identificării bunurilor mobile sau imobile aflate pe teritoriul altor state în procesul de constatare a averii nejustificate.
Proiectul va fi prezentat deputaților spre examinare în ședința plenară a Parlamentului.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”