16:11:35 21.01.2025
Stiri

Proiect-pilot la VAMĂ: Șoferii de camioane se vor putea înscrie din timp în sistemul digital pentru traversare programată a frontierei și nu vor mai sta la rând! „BQS, pas important în soluționarea congestionărilor de trafic la frontieră”

Actualitate 21.01.2025 12:12 Vizualizări294 Autor: Ziarul National
Proiect-pilot la VAMĂ: Șoferii de camioane se vor putea înscrie din timp în sistemul digital pentru traversare programată a frontierei și nu vor mai sta la rând! „BQS,  pas important în soluționarea congestionărilor de trafic la frontieră”
Poză simbol

Traversarea hotarelor R. Moldova de către camioane va deveni „rapidă și comodă”, grație unui sistem digital pentru traversare programată a frontierei.

Este vorba despre Border Queuing System (BQS), prin intermediul căruia transportatorii de camioane care vor dori să iasă din R. Moldova vor rezerva din timp ziua și ora de traversare a frontierei.

Sistemul va fi lansat în premieră, în regim de pilotare, începând cu data de 30 ianuarie curent, în postul vamal de frontieră Costești, anunță Serviciul Vamal.

„BQS este un sistem informatic inovator care transformă traversarea posturilor vamale de frontieră pentru camioane într-un proces digitalizat, rapid și comod. Acest serviciu reprezintă un pas important în soluționarea congestionărilor de trafic la frontieră, facilitând activitatea transportatorilor și contribuind la modernizarea serviciilor vamale”, afirmă Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.

Potrivit autorităților vamale, dezvoltarea acestei soluții inovative a fost inițiată ca răspuns la perturbarea conexiunilor tradiționale de logistică și transport a mărfurilor, generate de războiul din Ucraina. Redirecționarea bunurilor din Ucraina către UE prin R. Moldova în anumite perioade au dus la formarea unor rânduri de camioane în mare parte din Republica Moldova și din Ucraina la frontiera cu România.

La posturile vamale situate pe frontiera moldo-română lunar sunt perfectate, pe sensul de ieșire spre UE, în medie 30 000 de camioane, iar transportatorii petrec la hotar o parte semnificativă - de la 40% până la 90% din timpul de tranzit, în special la punctele de trecere moldo-române.

Serviciul Vamal subliniază că platforma online BQS va rezolva o parte a acestor probleme oferind o platformă ușor accesibilă, unde transportatorii pot stabili în prealabil timpul preferat pentru traversarea prin postul vamal.

Sistemul BQS este administrat de Serviciul Vamal, fiind conectat la infrastructura fizică a Posturilor Vamale de Frontieră (PVFI), ceea ce permite gestionarea automatizată a traficului.

Platforma, disponibilă online pe desktop și în formă de aplicație mobilă prin App Store și Play Store, a fost dezvoltată cu susținerea USAID Moldova, prin intermediul Programului Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA).

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md