PROIECT // Întreprinderi micro vor fi considerate cele cu o cifră anuală de afaceri de până la 18 milioane de lei, adică de două ori mai mult decât plafonul actual: Ce companii vor intra în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii
Parlamentul intenționează să majoreze de două ori plafonul maxim al cifrei de afaceri luate în calcul la atribuirea statutului de întreprinderi micro, mici și mijlocii (ÎMM) pentru agenții economici din R. Moldova, astfel încât mai multe entități economice să poată beneficia de ajutor din partea statului.
Potrivit unui proiect de modificare a Legii cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, elaborat de Guvern și examinat astăzi de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe, întreprindere micro va fi considerată firma care realizează o cifră anuală de afaceri de până la 18 milioane de lei sau deține active totale de până la 18 milioane de lei. În legislația în vigoare, acest plafon este de 9 milioane de lei.
În categoria întreprinderilor mici vor fi încadrate cele care realizează o cifră anuală de afaceri de până la 50 de milioane de lei sau dețin active de până la 50 de milioane de lei, în loc de 25 de milioane de lei cum este în prezent. Iar pentru întreprinderile mijlocii aceste cifre ar urma să crească de la 50 de milioane până la 100 de milioane de lei.
De asemenea, documentul propune eliminarea limitelor de jos ale numărului salariaților pentru clasificarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Potrivit Guvernului, valorile existente au fost stabilite cu mult timp în urmă, iar între timp au avut loc evoluții semnificative în economie, întreprinderile ajungând mult mai ușor la pragurile actuale.
„Urmare a dublării pragurilor pentru atribuirea statutului de întreprindere micro, mică și mijlocie, numărul firmelor înregistrate în calitate de ÎMM va crește cu cel puțin 805 de companii care, de asemenea, vor putea beneficia de oportunități de susținere din partea statului, dar și la nivel internațional”, explică Guvernul.
Proiectul urmează să fie dezbătut și aprobat în plenul Parlamentului.
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
Guvernatoarea BNM, premiată la Gala Excelenței de la București. Anca Dragu: „Dedic acest premiu echipei BNM și tuturor celor care susțin parcursul european al Republicii Moldova”
Mită pentru vameși pentru a introduce ilegal în R. Moldova mașini înmatriculate în UE: Intermediarul, un bărbat din Ungheni, reținut de CNA