06:54:02 25.11.2024
Stiri

Proiect CONTROVERSAT al Ministerului Sănătății, prin care urmează să fie interzisă producerea în R. Moldova a unor medicamente pentru pacienți cu boli specifice: În farmacii se vor vinde steroizi anabolizanți și androgeni, doar că de IMPORT

Actualitate 17.07.2023 11:28 Vizualizări1906 Autor: Ziarul National
Proiect CONTROVERSAT al Ministerului Sănătății, prin care urmează să fie interzisă producerea în R. Moldova a unor medicamente pentru pacienți cu boli specifice: În farmacii se vor vinde steroizi anabolizanți și androgeni, doar că de IMPORT


Ministerul Sănătății vrea să interzică producerea hormonilor androgeni și steroizilor în R. Moldova. Conform documentului publicat pentru consultări publice, „proiectul în cauză prevede aplicarea restricțiilor pentru prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante pe teritoriul R. Moldova”.

Autorii proiectului precizează că în R. Moldova preparatele sunt produse legal, dar autoritățile nu fac față traficului ilegal, aceasta fiind una dintre justificările interdicției de fabricare a anabolizanților.

Nonsensul inițiativei constă în faptul că importul și consumul acestor preparate nu sunt interzise, ceea ce înseamnă că în farmacii se vor vinde preparatele, doar că importate, scrie
Bani.md.

Contrabanda – parca este, parcă nu e!

În timp ce ministerul susține că fabricarea anabolizantelor în R. Moldova trebuie interzisă, pentru a opri contrabanda, datele de la vamă relevă că o astfel de problemă aproape că nu există.

Conform datelor Serviciului Vamal, pe parcursul anului 2021 a fost înregistrat doar un caz contravențional de contrabandă cu anabolizante în proporții mici, iar în 2023 – trei cazuri contravenționale, de asemenea în proporții mici.

Un singur dosar penal de amploare a fost pornit în anul 2022 de comun cu autoritățile române și deja se află pe masa judecătorilor.

Pierderile financiare pe care le va suporta statul

În R. Moldova își desfășoară activitatea un singur producător autorizat cu fabricația medicamentelor de uz uman cu conținut de hormoni androgeni și steroizi. Este vorba de „Balkan Pharmaceuticals” SRL, o companie cu capital privat românesc.

Impozitele aferente exporturilor de produse hormonale au constituit 1,6 milioane de lei în 2021, 1,12 milioane de lei în 2022 și 0,75 de milioane de lei în prima jumătate a anului 2023, menționează sursa citată.

Pe 13 iunie 2023, s-a convocat în ședință Grupul de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, în cadrul căreia a fost discutat proiectul ce interzice fabricarea medicamentelor cu conținut de steroizi anabolizanți și androgeni.

„Grupul de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător a votat unanim împotriva promovării acestui proiect din motiv că interzicerea fabricării pe teritoriul republicii a unui produs va duce la creșterea importului acestui produs, iar de multe ori chiar și importul prin contrabandă. S-a ajuns la concluzia că interdicția de fabricare a medicamentului nu va avea ca efect diminuarea consumului, ci va încuraja mai degrabă producerea clandestină a acestuia. Mai mult ca atât, acest proiect contravine articolului 126, alin.(2) din Constituție și Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”.

Contactați de redacția Realitatea pentru a oferi o reacție cu privire la acuzații, reprezentanții Ministerului Sănătății au expediat doar linkul la proiectul de lege, fără a oferi comentarii adiționale.

Impactul pentru pacienți

Anabolizanții și hormonii androgeni sunt utilizați pentru pacienți cu boli specifice, iar dacă produsele autohtone vor lipsi de pe piață, pacienții vor trebui să opteze pentru preparate de import, prețul lor fiind, respectiv, mai mare.

Medicamentele respective se administrează de către bărbați cu hipogonadism – afecțiune din cauza căreia nu se produce suficient testosteron. Preparatele le sunt prescrise și femeilor cu sindromul ovarului polichistic.

Hormonii androgeni și steroizii anabolizanți se mai folosesc pentru a trata efectele andropauzei, cunoscută și ca menopauză masculină. La 45-50 de ani, aceasta se manifestă prin scăderea nivelului testosteronului, tahicardie, salturi ale tensiunii arteriale, apatie, irascibilitate și alte simptome conexe.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md