Programe de studii în IT și Medicină Veterinară, predate în limba engleză la UTM: Universitatea se pregătește să atragă la studii tineri din străinătate
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) va implementa un proiect-pilot care prevede pregătirea a două programe de studii în IT și Medicină Veterinară pentru acreditare și recunoaștere internațională. În cadrul aceluiași proiect, profesorii vor fi pregătiți pentru a preda aceste programe în limba engleză studenților din străinătate veniți la studii în R. Moldova.
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Fondului Western NIS Enterprise, Universității Tehnice a Moldovei și Fundației pentru Dezvoltare din Republica Moldova au semnat vineri, 12 aprilie, un Memorandum de Înțelegere menit să susțină internaționalizarea învățământului superior din R. Moldova.
„Noi credem foarte mult în capacitatea universităților noastre de a atrage mai mulți studenți străini pentru a crește sustenabilitatea financiară a sistemului, a genera venituri adiționale care să fie reinvestite, inclusiv în beneficiul studenților din Republica Moldova. Această inițiativă este o primă acțiune în acest sens. Aproape 200 de mii de dolari vor fi puși la dispoziția UTM pentru a reuși să atragă mai mulți studenți străini, în special din India la două specialități: IT și Medicină Veterinară”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, după semnarea documentului.
Proiectul mai prevede optimizarea cadrului legal al procedurilor de înscriere la studii a studenților străini, inclusiv revizuirea condițiilor și termenelor de ședere a acestora în R. Moldova.
„UTM și-a stabilit drept obiectiv să crească numărul studenților internaționali și, în acest sens, trebuie să ne asigurăm că programele de studii sunt la un nivel cât mai înalt, resursa umană este pregătită să facă față acestor provocări, iar infrastructura universitară corespunde standardelor esențiale”, a afirmat rectorul UTM, Viorel Bostan.
Pentru a spori internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior și a promova Republica Moldova ca destinație pentru studenții de peste hotare, autoritățile anunță traducerea în limba engleză, în următoarea perioadă, a 14 programe de studii superioare de licență, inclusiv patru programe noi din patru instituții de învățământ superior autohtone. De asemenea, circa 300 de profesori vor fi pregătiți pentru a preda aceste programe în limba engleză. În acest scop va fi alocat circa un milion de euro în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială.
ISW: ,,Rusia exploatează criza energetică din R. Moldova pentru a crea condiții care să justifice o viitoare agresiune"
Putin este pe cale să PIARDĂ ultimul instrument de șantaj energetic asupra R. Moldova. Recean: „Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune, vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES"
PREMIERĂ // Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizită istorică în Republica Moldova