14:52:57 24.12.2024
Stiri

PROGRAM // Zilele Filmului Românesc, în curând la Chişinău: Filme clasice, masterclass-uri şi lansarea unei importante cărţi de cinema

Actualitate 10.09.2024 09:14 Vizualizări1075 Autor: Ziarul National
PROGRAM // Zilele Filmului Românesc, în curând la Chişinău: Filme clasice, masterclass-uri şi lansarea unei importante cărţi de cinema

Primele filme ale Generaţiei `70, un film clasic pentru copii, masterclass-uri şi lansarea unei importante cărţi de cinema completează programul ediţiei a zecea a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chişinău, care va avea loc între 26 şi 29 septembrie curent, la Cineplex-Loteanu.

Toate proiecţiile şi evenimentele din cadrul acestei ediții aniversare a ZFR vor fi cu intrare liberă, datorită finanțării Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.



Secţiunea RETRO va celebra cunoscuta Generaţie `70, prin proiectarea primelor sale trei filme. Retrospectiva va începe la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) cu prezentarea documentarului colectiv „Apa ca un bivol negru” (1970), regizat de Youssouff Aidaby, Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Dan Pița şi Mircea Veroiu.



Documentarul a fost realizat în 1970, în timpul celor mai catastrofale inundaţii din istoria recentă a României. Considerat filmul manifest al unei întregi generaţii, „Apa ca un bivol negru” oferă, dincolo de propaganda comunistă, o întâlnire sinceră cu românii afectaţi de inundaţii.



Retrospectiva va continua la Cinematograful Cineplex-Loteanu, cu proiecţiile marilor filme „Nunta de piatră” (1971) şi „Duhul aurului” (1974), ambele realizate în tandem de Mircea Veroiu şi Dan Piţa.



Inspirată de scrierile lui Ion Agârbiceanu, acţiunea din „Nunta de piatră” se petrece în apropierea minelor de aur din Munţii Apuseni, la începutul secolului XX. Una dintre cele două poveşti o urmăreşte pe o văduvă ce face eforturi supraomeneşti pentru a-şi salva fiica de la moarte, iar cealaltă îi are în vizor pe doi cântăreţi care fură mireasa de la o nuntă.

Într-o aşezare auriferă din Munţii Apuseni, personajele celor două părţi din „Duhul aurului” cad victimă febrei aurului, care îi condamnă la pierderea minţilor sau chiar a vieţii.



Copiii vor putea să se bucure la rândul său de un film clasic, „De-aş fi… Harap Alb” (1965), în regia lui Ion Popescu-Gopo. Adaptare liberă după basmul „Povestea lui Harap-Alb” și realizat ca o parodie, filmul urmărește povestea fiului de Crai, care parcurge un drum inițiatic, de la inocență la maturitate. În călătoria sa, Harap-Alb întâlnește personaje care întruchipează defectele omenești.



În parteneriat cu Librăriile Cărtureşti, ZFR va organiza lansarea unei influente cărţi de cinema, recent tradusă în limba română la Editura Vellant: „Istoria filmului. O introducere” (volumul I), de Kristin Thompson, David Bordwell și Jeff Smith. Invitatul special al evenimentului, care va avea loc la Cărtureşti Muzeu, va fi lectorul universitar şi criticul de film Andrei Rus, coordonatorul traducerii.



Andrei Rus va fi prezent şi la AMTAP, unde va introduce un calup de scurtmetraje studenţeşti din anii `90, recent digitalizate ca parte a proiectului Arhiva Activă pe care l-a iniţiat în cadrul UNATC Bucureşti, şi va vorbi despre curatoriat, arhive şi critica de film.



Studenţii, dar şi toţi cei interesaţi vor putea lua parte, tot la AMTAP, şi la un masterclass despre sunetul de film, pe care îl va susţine cunoscutul inginer de sunet Mihai Bogos.



ZFR a anunţat deja secţiunea FILME NOI, care va cuprinde lungmetrajele „Trei kilometri până la capătul lumii” (2024, r. Emanuel Pârvu), „Familiar” (2023, r. Călin Peter Netzer), „Anul nou care n-a fost” (2024, r. Bogdan Mureşanu), „Săptămâna Mare” (2024, r. Andrei Cohn) şi „Warboy” (2023, România-Moldova, r. Marian Crişan), precum şi scurtmetrajul „Casa neagră” (2024, România-Moldova, r. Dumitru Grosei).

CITIȚI și ZFR 2024 // Dumitru Grosei, regizor: „La cea de-a 10-a ediție a Zilelor Filmului Românesc vor veni spectatori din diferite generații, unii au fost și la prima ediție. Avem un public tot mai numeros”

Invitatul special al ediţiei a zecea va fi cunoscutul regizor Cristi Puiu, celebrat în secţiunea FOCUS, care va prezenta filmele „MMXX” (2023, România-Moldova), „Marfa şi banii” (2001) şi „Moartea domnului Lăzărescu” (2005).

„Warboy” (2023, România-Moldova), în regia lui Marian Crişan, şi filmul pentru copii „De-aş fi… Harap Alb” (1965), realizat de Ion Popescu-Gopo, vor putea fi văzute şi la Hânceşti (26 septembrie), Nisporeni (27 septembrie), Călăraşi (28 septembrie), Orhei (29 septembrie), Ungheni (3 octombrie), Florești (4 octombrie) şi Căuşeni (10 octombrie). Ele vor fi completate la Bălţi (5-6 octombrie) şi Cahul (12-13 octombrie) de „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), în regia lui Cristi Puiu.



ZFR este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producţie ROVA FILM din România.

Proiectul Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția a X-a, este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Centrul Național al Cinematografiei din România și Uniunea Cineaștilor din România.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md