Prognozele agricultorilor! Recolta de grâu s-a REDUS DRASTIC. Care vor fi prețurile


Recolta de grâu din acest an va fi cu 25-30% mai mică față de anul trecut, estimează fermierii. Pierderile au fost cauzate de lipsa precipitațiilor de la sfârșitul primăverii.
„O parte din grâu este imposibil de salvat, iar recolta mai târzie a fost îmbunătățită de ploile care au căzut în ultimele două săptămâni. Ieri am avut ploi bune din punct de vedere al eficienței agronomice. A plouat încet și practic pe tot teritoriul republicii și vom putea face estimări noi peste vreo două săptămâni. Cred că vom recolta cu 30% mai puțin grâu decât anul trecut”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Alexandru Slusari, președintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”.
Potrivit expertului, agricultorii din R. Moldova ar putea strânge pe total în jur de 700 de mii de tone de grâu, față de puțin peste un milion de tone cât au fost recoltate anul trecut.
Cu toate acestea, prețul de vânzare al grâului s-ar putea menține la nivelul anului precedent. „Se ia în calcul și situația regională. În Ucraina recolta este bună și în România - tot. Din câte cunosc de la comercianți, prețul ar putea fi de 2,3 – 2,4 lei pentru un kilogram, cum a fost și anul trecut”, adaugă Alexandru Slusari.
Acesta mai spune că prețul de vânzare este mic, dacă se iau în calcul scumpirile de anul trecut la semințe, fertilizanți, carburanți și piese de schimb pentru tehnica agricolă.









































































