08:33:51 27.11.2024
Stiri

Profesorii turci de la „Orizont” ar fi fost scoși din R. Moldova cu identități FALSE, iar acum se află într-un penitenciar de lângă Istanbul

Social 08.09.2018 10:37 Vizualizări6521 Autor: Ziarul National
Profesorii turci de la „Orizont” ar fi fost scoși din R. Moldova cu identități FALSE, iar acum se află într-un penitenciar de lângă Istanbul


Cei șapte cetățeni turci, care au fost reținuți, joi dimineață, de către angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au fost expulzați în aceeași zi, în jurul orei 11.40, în Turcia. Aceștia au fost transportați de la Chișinău cu un charter închiriat de „Air Moldova” de la compania armeană „Taron Avia” și au ajuns pe un aeroport militar de lângă Istanbul, chiar dacă nu aveau la ei niciun act de identitate. Avocatul din Turcia al profesorilor de la „Orizont” a luat legătura cu administrația liceului din R. Moldova și a confirmat că aceștia sunt deja plasați într-un penitenciar de lângă Istanbul.

Jurista de la rețeaua de licee „Orizont”, Natalia Guma, susține că profesorii au fost scoși din R. Moldova cu identități false. Asta pentru că toate actele acestora, inclusiv pașapoartele, permisele de ședere și documentele temporare de identitate pentru azilanți au rămas la soțiile celor expulzați.

„Din moment ce au ajuns pe mâna dictatorului turc, aceste persoane care au trăit în R. Moldova 25-30 de ani, s-au căsătorit cu cetățeni ai R. Moldova, își vor vedea sfârșitul vieții în detenție. Nimeni nu a rezistat la torturile care se aplică față de ei și se sting”, a adăugat Guma.

Jurista de la „Orizont” a mai adăugat că legislația în domeniu nu le-a oferit persoanelor extrădate protecția cuvenită. „Îmi exprim regretul față de membrii familiilor lor, de copiii care plângeau, erau panicați când au aflat știrea teribilă că R. Moldova a devenit complice la genocidul care are loc în Turcia”.

Surse din cadrul Liceului Teoretic „Orizont” au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că, de obicei, presa din Turcia prezintă poze și imagini video cu persoane extrădate. „Partea turcă prezintă ca un adevărat succes asemenea operațiuni, cu imagini generoase în presă. De această dată nu s-a întâmplat așa, deoarece partea moldovenească a convenit cu partea turcă să nu publice poze și imagini. Și asta pentru ca spiritele să se liniștească și să se câștige cât mai mult timp. Noi eram aproape siguri că cei reținuți nu au fost extrădați. Am sperat până în ultima clipă că li se va permite măcar să plece într-o țară democratică”, ne-a spus un coleg de-al persoanelor extrădate care activează la „Orizont”.

De menționat că operațiunea de reținere a celor șapte cetățeni turci a demarat în dimineața zilei de 6 septembrie. Ulterior, SIS a anunțat că „șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indici că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul R. Moldova”.

Avocaților din R. Moldova ai cetățenilor turci nu li s-a permis accesul la clienții lor și nimeni dintre apărători sau rudele celor reținuți nu au știut până ieri seara unde se află aceștia.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md