13:24:57 22.11.2024
Stiri

Procurorul general NEAGĂ faptul că membrii familiei sale ar avea vreo tangență cu firmele lui Platon și acuză o ÎNSCENARE cu folosirea numelui soției sale: „Au falsificat documente”

Actualitate 06.01.2021 16:13 Vizualizări3083 Autor: Ziarul National
Procurorul general NEAGĂ faptul că membrii familiei sale ar avea vreo tangență cu firmele lui Platon și acuză o ÎNSCENARE cu folosirea numelui soției sale: „Au falsificat documente”


Procurorul general Alexandr Stoianoglo respinge acuzațiile lansate astăzi de către șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, potrivit cărora soția sa, Țvetana Kurdova, ar fi beneficiara finală a două companii ce aparțin controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.

Stoianoglo acuză, prin intermediul unui comunicat de presă, falsificare de documente, cu utilizarea numelui soției sale, și afirmă că acest lucru are loc în preajma unor noi audieri ale lui Morari.

„Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, respinge ferm și categoric acuzațiile grave, lansate atât asupra sa, cât și la adresa membrilor familiei sale, prin care se încearcă acreditarea ideii că ar avea vreo tangență cu anumite companii delicte, afiliate unui figurant pe anumite dosare. Asumându-și investigații de asemenea anvergură, Procuratura a anticipat și a preîntâmpinat societatea că, odată cu avansarea în anchete, vom fi supuși atacurilor și presiunilor din partea celor care au deservit statul capturat”, cităm din comuncatul Procuraturii.

Stoianoglo îl întreabă pe șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție de ce a ales să prezinte abia acum asemenea informații „compromițătoare” și cum se face că a aflat primul despre schimbarea subită de pe site-ul Ministerului ucrainean al Justiției a acestor date?

„Potrivit informațiilor operative, obținute de la colegii ucraineni, ieri, 5 ianuarie 2021, într-un birou notarial de la Kiev, persoane deocamdată neidentificate au autentificat notarial modificări în registrul companiilor la care s-a referit respectivul, astfel încât, peste noapte, beneficiar final al acestor firme să figureze numele soției procurorului general. Sunt absolut clare și firești tentativele persoanelor certate la cuțit cu legea de a minți şi manipula cinic cu date pentru a crea neîncredere în cei care-i anchetează și să-şi facă jocurile”, susține Procuratura.

Stoianolgo ține să precizeze că această intervenție „a inculpatului Morari” vine după informarea despre citarea sa pentru săptămâna viitoare la Procuratură pentru a fi pus sub învinuire pe mai multe capete de acuzare pentru infracțiuni din perioada exercitării funcției de șef al Procuraturii Anticorupție.

„Amintim că Procuratura gestionează o cauză penală privind amestecul în înfăptuirea urmăririi penale pe frauda bancară, iar acțiunile persoanelor care au falsificat documente și au introdus recent modificări în sistemul informațional al Ministerului ucrainean al Justiției vor fi examinate prin prisma acestei componențe de infracțiuni. Procuratura nu va participa la campaniile toxice și mincinoase, lansate împotriva instituției și nu va ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive”, se mai arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md