16:34:49 22.11.2024
Stiri

UPDATE // Procurorul general interimar, Dumitru Robu, în Parlament: Încă două cereri de ridicare a imunității pe numele unui deputat. Ce i se incriminează Marinei Tauber de această dată

Actualitate 21.07.2022 10:30 Vizualizări2684 Autor: Ziarul National
UPDATE // Procurorul general interimar, Dumitru Robu, în Parlament: Încă două cereri de ridicare a imunității pe numele unui deputat. Ce i se incriminează Marinei Tauber de această dată


UPDATE // Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a prezentat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, cele două cereri recepționate de la procurorul general interimar, prin care se solicită încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatei fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor”, Marina Tauber, în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală.

Conform procedurii, cererile și materialele prezentate de Procurorul general interimar au fost transmise Comisiei juridice, numiri și imunități, care urmează să se convoace în ședință și să prezinte în plen raportul pe marginea examinării cererilor.






UPDATE // În paralel cu cererile depuse în Parlament, procurorii au descins cu percheziții la circa 100 de sedii ale Partidului „Șor” de pe teritoriul R. Moldova.

„Puterea este în agonie, mai ales după ce au văzut rezultatele sondajelor din ultima vreme, care arată că și-au pierdut jumătate de electorat. Ei văd că PAS scade în sondaje, iar Partidul „Șor” crește. Și asta îi face să înnebunească. Iată cum arată justiția independentă din țara noastră și vremurile bune promise de PAS. Toate aceste fapte nu vor rămâne nepedepsite, iar istoria recentă a Republicii Moldova arată că toți cei care au pornit dosare politice la comandă au ajuns la pușcărie. Au vrut să scoată Partidul „ȘOR” în afara legii și au înțeles că este imposibil să facă asta și s-au apucat să facă presiuni pe oameni și să-i sperie cu dosare. Cred că dacă nu pot distruge partidul din exterior, le va reuși să o facă din interior. Nu le va reuși însă acest lucru. Partidul „ȘOR” nu va renunța la luptă și nu vom tăcea. Propunerea voastră de înceta protestele și de renunța să vă criticăm o respingem încă o dată. Nu ne e frică de voi și vă vom învinge”, se arată într-un comunicatde presă al Partidului „Șor”.







Procurorul general interimar Dumitru Robu se află astăzi în Parlament, unde a înaintat două cereri de ridicare a imunității în privința deputatei Marina Tauber.

Aceasta este vizată în două cauze penale pornite pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șor” și falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii politice pentru primul semestru al anului 2022.

„Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Marina Tauber, este vizată în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat, acțiuni infracționale care se încadrează conform elementelor infracțiunii prevăzute la art. 181/2 alin. (5) din Codul penal, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor” pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, infracțiune prevăzută la art.181/2 alin.(1) din Codul penal”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale.

Parlamentul i-a mai ridicat imunitatea Marinei Tauber și șefului acesteia de partid, Ilan Șor, în luna mai curent, acuzați și de escrocherie în proporții deosebit de mari și de spălare de bani.

În acea cauză penală, Tauber și Șor erau acuzați că au pus în aplicare un plan infracțional prin care o companie urma să răscumpere credite de la BEM. Banii sustrași ar fi fost folosiți de Marina Tauber pentru a-și sporit proprietățile în R. Moldova și în străinătate.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md