03:22:33 24.11.2024
Stiri

Procurorul general Alexandr Stoianoglo NU mai vrea să facă parte din componența Consiliului Suprem de Securitate: Sesizarea adresată Curții Constituționale

Actualitate 15.09.2021 12:19 Vizualizări2166 Autor: Ziarul National
Procurorul general Alexandr Stoianoglo NU mai vrea să facă parte din componența Consiliului Suprem de Securitate: Sesizarea adresată Curții Constituționale


Procurorul general Alexandr Stoianoglo a expediat, astăzi, o sesizare la Curtea Constituțională, solicitându-i să efectueze controlul constituționalității prevederilor legale care îl obligă pe șeful Procuraturii Generale să fie membru al Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

„Decizia de a sesiza Înalta Curte în acest sens survine ca urmare a ultimei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate din 10 august 2021, în cadrul căreia președintele CSS (șefa statului Maia Sandu - n.r.) a obiectat procurorului general lipsa urmăririlor penale a mai multor persoane, inclusiv reprezentanți ai actualei opoziții parlamentare, solicitând, în același timp, raportarea mai multor cauze penale pendinte. Procuratura consideră o atare abordare ca fiind inadmisibilă și contrară legii, prin care se aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat și, prin urmare, nu poate fi tolerată pe viitor”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

CITIȚI și VIDEO // Procuratura Generală, SFIDARE la adresa președintei Maia Sandu: A trimis un singur reprezentant la ședința Consiliului Suprem de Securitate. „Procurorii au REFUZAT să sechestreze calculatoarele grupării Platon”

Aceeași sursă precizează că, inițial, legislația din anul 1995 nu prevedea ca procurorului general să fie membru din oficiu al CSS. Această obligativitate a apărut după modificările operate în anul 2016, la propunerea unui grup de deputați ai fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat, fapt ce ar fi „afectat principiul separației puterilor în stat și, în consecință, independența Procuraturii”.

Actuala conducere a PG consideră că legea care îl obligă să meargă la ședințele CSS contravine Legii Supreme.

CITIȚI și VIDEO // Alexandru Stoianoglo o compară pe Maia Sandu cu Vlad Plahotniuc: „Încearcă să-și subordoneze toate instituțiile statului”. Șeful statului i-ar fi prezentat „o listă” cu persoanele care ar trebui să stea la închisoare

Amintim că, recent, Alexandr Stoianoglo a declarat public că șefa statului i-ar fi cerut să intenteze dosare pe numele deputaților din opoziție, care au condus ani la rând R. Moldova, inclusiv Vladimir Voronin, Igor Dodon sau Zinaida Greceanîi.

CITIȚI și Maia Sandu DEMONTEAZĂ acuzațiile lui Stoianoglo: „Procurorul general face front comun cu PENALII, devenind instrument și complice în același timp. Nici Stoianoglo, nici corupții pe care încearcă să îi protejeze nu vor opri reforma”

Maia Sandu a negat acuzațiile și a spus că Alexandr Stoianoglo nici nu a fost la ședința CSS din 10 august curent.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md