Procurorii și polițiștii din nordul R. Moldova au capturat droguri în valoare de jumătate de milion de lei, vândute prin intermediul Telegram


Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Sângerei, alături de ofițerii de urmărire penală din Inspectoratul de Poliție Sângerei și Direcția de investigații „Nord” a INI, au anunțat destructurarea unui grup de persoane specializate în distribuirea drogurilor prin aplicația „Telegram”. Substanțele erau plasate în ascunzișuri pe teritoriul raionului Sângerei, municipiul Bălți și alte raioane din țară.
Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație efectuate până în prezent, au fost identificate și reținute patru persoane implicate în distribuirea drogurilor pentru vânzare.
În urma acțiunilor procesuale, au fost ridicate 500 de grame de PVP, hașiș, precum și obiecte folosite pentru consumul de substanțe narcotice, cântare, telefoane mobile și altele. Valoarea drogurilor pe piața neagră este estimată la circa 500 000 de lei.













































































