Procurorii caută probe cu privire la schemele de contrabandă cu CHIHLIMBAR, ANABOLIZANTE, TUTUN și ALCOOL etilic: Percheziții la Vamă și la „Poșta Moldovei”


Procurorii au descins astăzi la Birourile Vamale Chişinău, Centru şi Nr.4, la Filiala CPTP a ÎS „Poşta Moldovei”, precum Oficiul Poştal Chişinău în căutarea de probe pentru dosarul care vizează schemele de contrabandă cu anabolizante, chihlimbar, tutungerie şi alcool etilic.
Perchezițiile au loc simultan și oamenii legii ridică acte confirmative ale exporturilor ilegale prin Aeroportul Internaţional Chişinău, borderourile pentru transportare şi documente de însoţire a coletelor şi banderolelor, expediate prin scheme de contrabandă peste hotarele republicii, baze de date de evidenţă a exporturilor prin Poşta Moldovei, suporturi tehnice pe care sunt stocate informaţii electronice şi date (cod bară) acordate conform convenţiei UPU, dar și documente de producere la Centrul de Prelucrare şi Transportare a Poştei.
Acest dosar penal a fost iniţiat de procurori pe 27 iunie 2019, în baza declaraţiilor făcute de fostul şef al Companiei de Stat „MoldATSA”, Sorin Stati, în cadrul unei emisiuni televizate.
Grupul de urmărire penală este format din procurori de la Procuratura Generală, PCCOCS, Procuratura capitalei, ofiţeri de urmărire penală din cadrul MAI şi ofiţeri de investigaţie SIS.









































































