19:03:11 22.11.2024
Stiri

Procuratura îi arată din deget Inspectoratului Național de Patrulare: „LIPSĂ de responsabilitate”

Social 04.08.2015 09:58 Vizualizări3126 Autor: Galina Munteanu
Procuratura îi arată din deget Inspectoratului Național de Patrulare: „LIPSĂ de responsabilitate”


Sute de cazuri în care persoane condamnate pentru comiterea accidentelor rutiere şi private, prin sentinţe judecătoreşti, de dreptul de a conduce mijloace de transport, în realitate continuă să conducă mașina, deoarece permisele de conducere nu le sunt ridicate.

Asta au constatat procurorii după ce au verificat legalitatea şi modul în care au fost executate, în perioada anului 2014, pedepsele penale privind privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport, aplicate persoanelor condamnate pentru comiterea accidentelor rutiere.

Astfel, potrivit procurorlor, deşi legislaţia prevede că „executarea ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport se asigură de către organul de poliţie rutieră în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului”, această prescripţie nu este respectată de Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP).

S-a stabilit că, deşi consilierii de probaţiune expediază la adresa Centrului Unic de Monitorizare şi Coordonare al INP avize în termenul legal stabilit (cu cel târziu 5 zile de la înregistrarea dosarului personal al condamnatului), în realitate dosarele personale ale condamnaţilor nu conţin date care ar confirma faptul ridicării, de către INP, a permiselor de conducere ale persoanelor private de acest drept.

Legislația prevede că, după ce i-a fost ridicat permisul de conducere, acesta se transmite la păstrare organului abilitat cu dreptul de a elibera asemenea permise de conducere subdiviziunii teritoriale sau centrale a Direcţiei Documentare Conducători Auto a Departamentului Documentare al ÎS CRIS „Registru”.

Investigaţiile procurorilor au mai demonstrat că verificările INP la executarea pedepsei sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport se limitează doar la prezentarea informaţiei cu privire la respectarea de către persoana condamnată pentru săvârşirea unui accident rutier a prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere şi nicidecum la ridicarea permisului de conducere.

Cele constatate, potrivit procurorilor, denotă „o lipsă de responsabilitate şi atitudinea neconştiincioasă din partea colaboratorilor INP faţă de obligaţiunile de serviciu”, precum şi controlul inadecvat din partea factorilor de decizie asupra activităţii subdiviziunii specializate a Inspectoratului General al Poliţiei.

Procuratura Generală susține că va sesiza Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru a lichida încălcările în activitatea instituţiilor din subordine.

Concomitent, pentru a redresarea situaţiei la acest capitol, la iniţiativa Procuraturii Generale şi a Oficiului Central de Probaţiune, a fost creat un grup de lucru, alcătuit din reprezentanţi ai Inspectoratului Naţional de Patrulare, Ministerului Afacerilor Interne, ÎS CRIS „Registru” şi Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „Intehagro” al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, care trebuie să elaboreze un Regulament care ar condiţiona punerea în aplicare a pedepselor penale şi contravenţionale - privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport, aplicate persoanelor condamnate pentru comiterea accidentelor rutiere.

INP nu a comentat deocamdată acuzațiile care i se aduc.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md